Sindicaliştii se vor adresa în continuare Administraţiei Prezidenţiale, pentru că este urgent nevoie de medierea din partea preşedintelui a conflictului cu Guvernul pe teme precum salariul minim sau contractul colectiv de muncă, a declarat Bogdan Hossu, preşedintele confederaţiei sindicale Cartel Alfa. Reprezentanții IMM-urilor spun că ar dori ca salariul minim să fie menținut la valoarea actuală, iar decizia să fie evaluată peste șase luni.

“Concluzia întâlnirii de astăzi este că Guvernul a rămas să analizeze săptămâna viitoare, a ascultat argumentele pro sau contra. (…) Săptămâna viitoare decid în Guvern, se pare că se mai răzgândesc. Din punctul nostru de vedere, premierul, iniţial, şi-a exprimat punctul de vedere pentru îngheţarea salariului minim pe economie garantat în plată. I-am avertizat că, din acest punct de vedere, înseamnă un prejudiciu la bugetul statului, pe de-o parte. Putem accepta ca să nu mai existe deductibilitatea care este prevăzută la ora actuală, dar trebuie crescut la 4.350 de lei, pentru că nu este normal să-i penalizeze pe cei care vor face creşterea economică. (…) În mod normal, salariul minim ar trebui să crească pentru că aduce numai beneficii, adică venituri suplimentare la bugetul de stat”, a afirmat Bogdan Hossu, miercuri, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit desfăşurată la Palatul Victoria, transmite Agerpres.

El a adăugat că, mai mult, în condiţiile actuale, vor să legifereze prin lege, de fapt, “evaziunea fiscală în structura bugetului de stat”.

“Pentru că, practic, să ai o treime din salariaţi la salariu minim înseamnă că în momentul respectiv nu poţi să ai pretenţia unei creşteri economice şi este clar o evaziune fiscală care este susţinută, în principal, de întreprinderile mici şi mijlocii care sunt interesate să-şi maximalizeze profitul pentru propriile companii. Nu în ultimul rând, i-am atras atenţia premierului că percepţia, cel puţin cea care mi se transmite din partea colegilor mei, e că domnia sa urăşte salariaţii şi cetăţenii din România. Şi că măsurile sunt luate tendenţios pentru a-i abrutiza. Şi, de fapt, protejează în continuare companiile cu capital privat şi de stat”, a mai afirmat liderul Cartel Alfa.

Premierul nu a avut niciun comentariu de făcut, potrivit acestuia, întrebat cum a răspuns la acuzele sindicaliştilor.

Totodată, a menţionat că următoarea reuniune a Consiliului Naţional Tripartit ar urma să aibă loc peste două săptămâni, înainte ca Executivul să adopte “ordonanţa trenuleţ” necesară finalizării proiectului Legii bugetului de stat.

“Săptămâna viitoare, nu. Probabil peste două săptămâni, pentru că ‘ordonanţa trenuleţul’ trebuie trecută prin Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social. Guvernul doreşte să o scoată înainte de Crăciun, deci ar trebui să fie obiectul unei discuţii în cadrul CNT”, a mai declarat liderul Cartel Alfa.

În context, Hossu a subliniat că sindicaliştii se vor adresa, în continuare, preşedintelui României în vederea medierii “conflictului”, întrebat dacă organizaţia pe care o reprezintă va organiza noi acţiuni de protest.

“Da, şi ne vom adresa în continuare Administraţiei Prezidenţiale, pentru că este urgent nevoie de medierea Administraţiei, a preşedintelui României, conform prevederilor constituţionale, pentru a rezolva problema conflictului care există şi care va escalada de la o zi la alta”, a evidenţiat liderul Cartel Alfa.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În schimb, IMM România propune ca nivelul salariului minim să rămână la 4.050 de lei, iar o eventuală majorare să fie luată în calcul după o evaluare a rezultatelor economiei pe primele şase luni ale anului viitor, a declarat Beniamin Lucescu, reprezentant al IMM România.

“IMM România în toţi cei patru ani consecutivi a susţinut creşterea salariului minim pe economie, pentru că economia funcţiona, productivitatea muncii, a producţiei, era mare. La ora actuală nu suntem împotriva creşterii salariului minim pe economie, cum s-a propus, 4.300 de lei, de la 4.050 de lei, dar trebuie să putem din punct de vedere economic să plătim aceşti bani. Până se va decide săptămâna viitoare, noi am propus să rămânem la 4.050 de lei, şi după primele şase luni, cu toate scumpirile, de taxe, impozite, 10% acciză, creşterea TVA-ului, să aşteptăm o evaluare şi, după primele şase luni, putem să spunem dacă putem suporta din punct de vedere al plăţii salariul minim pe economie. (…) În urma analizei făcute, am propus să rămânem la 4.050 de lei şi după şase luni de zile să facem, din nou, o evaluare să vedem dacă puterea economică ne dă voie să plătim aceşti bani”, a declarat Beniamin Lucescu, miercuri, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit desfăşurată la Palatul Victoria.

În acelaşi context, preşedintele onorific al IMM România, Ovidiu Nicolescu, a precizat că, din studiile realizate de organizaţia patronală, reiese că IMM-urile nu pot susţine o creştere a salariului minim pe economie pentru anul viitor.

“Potrivit analizelor realizate la nivelul IMM România şi a investigaţiei pe care am făcut-o pe un eşantion de 2.017 întreprinzători, punctul nostru de vedere este următorul: deşi înţelegem necesitatea de a amplifica veniturile minime, noi considerăm că în momentul de faţă acest lucru nu este cu putinţă. Pe de-o parte, majorarea salariului minim determină totdeauna majorarea tuturor categoriilor de salarii, deci ar fi un efect de avalanşă, iar urmare a acestui lucru ar creşte foarte mult cheltuielile firmelor şi atunci ar avea următoarele efecte negative: o parte dintre firme nu ar mai rezista, şi potrivit investigaţiei noastre, 14,7% dintre întreprinzători spun că ar trebui să-şi închidă porţile, iar ceilalţi ar trebui fie să-şi reducă activitatea, fie să le scadă competitivitatea”, a afirmat Nicolescu.