Casa Verde Fotovoltaice: Bugetul pentru Regiunea Sud-Est a fost rezervat integral, după înscrierea a 8091 persoane

casa panouri solare fotovoltaice Sursa foto Pixabay (2)
Sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice Casa Verde Fotovoltaice pentru Regiunea Sud-Est a demarat azi, iar bugetul alocat a fost rezervat integral, după cum anunță Administrația Fondului pentru Mediu.
Regiunea cuprinde judeţele judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea.
Bugetul de 242.730.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral prin înscrierea unui număr de 8.091 de persoane fizice.
“Astăzi s-a încheiat o nouă etapă de înscriere în programul Casa Verde Fotovoltaice. Mulțumesc locuitorilor Regiunii Sud-Est care au împărtășit experiența încrierii în program și care au confirmat încă o dată interesul foarte mare în accesarea fondurilor de viitori prosumatori, având posibilitatea instalării sistemelor fotovoltaice în propriile gospodării cu finanțare AFM”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.
Perioada de înscriere în cadrul Programului începe la ora 10:00 și se termină la ora 23:59, pentru fiecare regiune, în limita bugetului alocat.
Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 30.000 lei pentru achiziţionarea şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 3.000 lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Frauda este noua normalitate din Romanika l’u Ciolacu, Ciuca si Ciolanis…
    Sunt convins ca nu pot sa primesca 8000 de email’uri in 2 min. dar sa mai inscrie 8000 dosare… este exact dosarul de frauda care a inchis programul 2 ani…

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.