Guvernul a luat act, marţi, de un memorandum care aprobă negocierea contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 50 milioane euro, pentru susţinerea realizării unor investiţii privind siguranţa rutieră şi a semnării acestuia; acordarea împuternicirii de semnare ministrului Finanţelor, scrie News.ro.
Implementarea investiţiei se va finaliza până în anul 2027, data limită de tragere a împrumutului fiind de 5 ani de la data semnării contractului de finanţare. Împrumutul se va trage în 5 tranşe a câte 10 milioane euro. Implementarea proiectului va fi asigurată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, arată comunicatul de presă al Executivului.
Împrumutul pe care România l-a solicitat BEI a fost aprobat de către Bancă în luna iulie 2022. Ulterior aprobării, BEI a demarat, împreună cu Ministerul Finanţelor, şi Ministerul Transporturilor procesul de pregătire şi evaluare a proiectelor. Pe parcursul acestei perioade, s-au analizat şi stabilit aspecte de ordin financiar şi de ordin tehnic.
Conform propunerilor avansate de către bancă, împrumutul ar trebui semnat până la sfârşitul anului curent. Finalizarea procesului de negociere în cel mai scurt timp va permite părţii române demararea procedurii de aprobare şi semnare a contractului de finanţare imediat şi accesarea sumelor, cu evitarea riscului unei amânări a semnării pentru anul 2023, mai arată sursa citată.