Ministrul Energiei Bogdan Ivan respinge informațiile publicate de agenția Reuters referitor la faptul că România ar fi crescut cu 57% valoarea importurilor energetice din Federația Rusă. „România nu a mai importat țiței din Federația Rusă din 5 decembrie 2022 și nu a mai importat produse petroliere din 5 februarie 2023”, precizează Bogdan Ivan, cu mențiunea că România nu va importa nici în viitor produse petroliere sau țiței din Federația Rusă, respectând integral toate sancțiunile adoptate la nivelul Uniunii Europene.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„Orice încălcare a legislației europene va fi penalizată fără ezitare. Încălcarea regimului de sancțiuni stabilite la nivel european constituie infracțiune și se pedepsește cu până la cinci ani de închisoare, iar în cazuri grave se poate ajunge la pedepse de până la 12 ani. România nu face compromisuri când vine vorba de obligațiile sale ca stat membru al Uniunii Europene și de protejarea securității sale energetice. Dacă există persoane care au informații privind operatori economici ce încalcă regimul sancțiunilor aprobat de UE, cer să fie sesizate autoritățile competente. În calitate de ministru al Energiei, voi deferi justiției, imediat, orice caz de încălcare a legii în privința companiilor și persoanelor responsabile cu importurile de energie și hidrocarburi din Federația Rusă!”, a mai transmis ministrul Bogdan Ivan.