Ministrul PSD al Muncii susține că există un ”număr record de contracte de muncă”, deci măsura taxării contractelor part-time ”a avut un efect benefic”/ Fostul ministru PNL al Muncii a depus un nou proiect de lege privind eliminarea suprataxării

contract, interviu Sursa foto: Pexels

Marius Budăi, ministrul PSD al Muncii, susține că există un ”număr record de contracte de muncă”, peste 6,7 milioane, care arată că măsura taxării contractelor part-time ”a avut un efect benefic”. Budăi a transmis acest lucru pe printr-un mesaj pe Facebook, la o săptămână după ce fostul ministru PNL al Muncii, Raluca Turcan, a depus un nou proiect de lege privind eliminarea suprataxării.

  • „Număr record de contracte de muncă în România: 6.710.480! Ceea ce demonstrează, încă o dată, că măsura taxării contractelor part-time (cu excepţiile deja ştiute) a avut un efect benefic pentru angajaţii ale căror contracte s-au transformat în unele cu normă întreagă! Fapte, nu vorbe goale, nu ipocrizie!”, a scris Marius Budăi, marţi pe Facebook.

Deputatul PNL Raluca Turcan a anunțat, în 13 februarie, că liberalii au depus în Parlament un nou proiect de lege de eliminare a suprataxării contractelor part-time, ea arătând că modul în care sunt taxate în prezent contractele cu timp parţial este o inechitate şi este o măsură profund injustă. Turcan afirmă că Ministerul de Finanţe şi-a propus colectarea mai multor bani la buget, însă rezultatul este contrar, iar „munca la negru” creşte şi oamenii care muncesc pe bani puţini sunt cei mai afectaţi, relatează News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: