Oradea atrage cea mai mare investiție din prezent în parcurile industriale: Germanii de la Stihl vor investi 125 milioane euro

Stihl Sursă foto: Florin Birta/Facebook
Oradea a semnat marți cea mai mare investiție consemnată până acum în parcurile industriale, în valoare de 125 milioane de euro, cu producătorul german de echipamente electrice STIHL, potrivit unui anunț al primarului Florin Birta pe pagina sa de Facebook.
Compania vrea să construiască în Parcul Industrial Eurobusiness I, o nouă locație de producție pe o suprafață de teren de aproximativ 15 ha.
„Agenția de Dezvoltare Locală Oradea s-a dovedit a fi un model de succes, respectiv un catalizator al dezvoltării economice a județului Bihor, atingând un total de investiții atrase de 0,55 miliarde de euro.
Această investiție reprezintă încă o dovadă a deschiderii și efortului depus de municipalitate în dezvoltarea infrastructurii orașului și a facilităților oferite, acesta fiind un factor decisiv pentru investitori”, a transmis Primarul.
Această investiţie a rezultat în urma unor negocieri directe, reprezentând cea mai importantă investitie de la înfiinţarea Agenţiei de Dezvoltare Locală Oradea SA., care a atras până în prezent atingând 0,55 miliarde de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: