Primăria Capitalei începe atribuirea a 1850 de autorizații noi pentru taximetriști, din care 100 de licențe sunt rezervate pentru mașinile care pot transporta persoane cu dizabilități motorii, a anunțat marți, Primarul General Nicușor Dan. Proiectul pentru suplimentarea numărului de autorizații taxi a fost votat în Consiliul General și cuprinde criterii de calificare pentru norme de poluare Euro 6, hibrid, hibrid plug in și electrice.
Nicușor Dan a mai precizat că este prima atribuire de licențe noi din ultimii 10 ani : ,,Începem atribuirea a 1850 autorizații de taxi. Dintre acestea, 100 sunt rezervate pentru autovehicule care pot transporta persoane cu dizabilități motorii. Termenul limită pentru depunerea cererilor este 17 mai 2022. Sunt peste 10 ani de când Primăria nu a mai emis autorizații taxi.
– Îmi doresc ca un număr cât mai mare dintre taximetriștii care practică meseria asta de ani de zile să își obțină propria autorizație taxi și să nu mai fie nevoiți să plătească, în diverse forme de colaborare.
–Imaginea alăturată cuprinde principalii pași de urmat pentru obținerea autorizației. Procedura (care vine din prevederile legale) este complexă, iar termenul este strâns. Recomand tuturor celor interesați să înceapă cât mai curând demersurile.
– Informații suplimentare despre actele necesare și procedura de atribuire se pot obține accesând linkul https://doc.pmb.ro/…/autori…/doc/anunt_TAXI_20220315.pdf
sau sunând la 021.3055500, interior 7222. De asemenea, la registratura Primăriei Generale va fi, în fiecare zi lucrătoare, o persoană care va prelua dosarele de înscriere și va oferi informații tuturor celor interesați de noile autorizații de taxi.