Percheziții DNA au loc miercuri, în sediul Protecției Consumatorilor din București. Conform surselor G4Media este vorba de biroul lui Paul Anghel, directorul general al instituției. Contactat de G4Media, Horia Constantinescu, președintele instituției nu a comentat situația.
Printre suspiciunile de corupție cercetate sunt și luare de mită, conform surselor citate.
- ”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2018 – 2022, în legătură cu efectuarea unor controale la mai mulți agenți economici (producători, distribuitori și mari retaileri de produse alimentare și nealimentare). În cursul zilei de 19 octombrie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții la o instituție publică situată în municipiul București. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a transmis oficial DNA.
știre în curs de actualizare