Toneli Holding SA, parte din Grupul Toneli, cel mai mare producător de ouă din România, ia o finanțare de circa 40 de milioane de euro de la CEC Bank, care beneficiază de o garanție acordată de EximBank în cadrul schemei de ajutor de stat în contextul crizei economice generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, conform unui comunicat transmis de cele două bănci.
Toneli Holding și-a început operațiunile de producție și distribuție a ouălor acum peste 25 de ani. În prezent, compania își desfășoară activitățile de creștere a tineretului de păsări și pe cea de producție în 24 ferme amplasate în zona de Sud a țării, în județele Giurgiu, Teleorman, Ialomița, Dâmbovița, Argeș, în peste 150 de hale de producție.