Bulgaria importă produse lactate din România, fermele bulgăreşti susțin că lucrează în pierdere

lapte de soia, nutritionist, lapte, lapte vegetal

În mod frapant, Bulgaria importă produse lactate din România, indică datele Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei de la Sofia din ultimii doi ani.

“Într-adevăr, cantităţi mari de lapte şi produse lactate sunt importate din România, dar şi din Germania, Ungaria, Grecia, din păcate pentru noi. Ne-am pus întrebarea când vor fi egale subvenţiile noastre europene cu cele ale ţărilor noastre vecine”, a declarat preşedintele Asociaţiei “Fermierii uniţi din Bulgaria”, Boiko Sinapov.

Potrivit acestuia, este mult mai uşor să se importe totul în Bulgaria, decât să se exporte din ţara sa în orice ţară europeană.

“Marele vinovat este administraţia dură din Bulgaria. Funcţionarul bulgar a învăţat să calce cu îndrăzneală pe puţinii oameni rămaşi în Bulgaria în toată agricultura. Nu vedem respect din partea funcţionarului faţă de oamenii care lucrează în sectorul agricol. Trebuie să inventăm restricţii pe care să le facem cunoscute în UE şi să ni le protejăm”, a subliniat Sinapov, adăugând că Bulgaria este “inundată” de legume, carne şi mezeluri din alte ţări.

“În acest fel, este ‘ucis’ producătorul bulgar. În momentul de faţă, în Bulgaria nu există fermă de lapte care să nu fie în pierdere. Exportăm în principal în Grecia şi în România, dar o cantitate foarte mică. Ne luptăm singuri. Vorbim despre produse de înaltă calitate, produse bio”, a explicat Sinapov, menţionând că guvernul interimar a reuşit, într-o scurtă perioadă de timp să asigure fonduri şi să le plătească fermierilor.(www.focus-news.net – 13 iunie, potrivit Rador Radio România.

Sursa: FOCUS / Rador Radio România /.
Traducerea: Daniela Dumitru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *