Strategia Energetică a României 2050: Hidrogenul va asigura 30% din consumul de energie al țării

Hidrogen Sursa foto: Pexels

Sursele regenerabile de producere a energiei vor asigura 41% din consumul de electricitate al României, până în 2035, și 86%, în 2050, potrivit Strategiei Energetice publicată, spre consultare publică, de Ministerul Energiei. Ponderea cea mai mare în producția de electricitate o vor avea, în această ordine: energia eoliană, energia solară, hidroenergie și biomasa. În perioada 2035 – 2050, va intra în scenă hidrogenul iar această sursă va urca rapid spre asigurarea a 30% din consum, în 2050. România nu are încă implementată strategia pentru hidrogen. Însă pentru mai multe gazoducte în construcție, cerințele Transgaz, operatorul de sistem de gaze, sunt ca acestea să fie construite astfel încât să poată transporta și hidrogen sau gaz în amestec cu hidrogen.

Hidrogenul este extras cel mai simplu din apă, prin procesul de electroliză, care este la rândul său un proces consumator de energie.

Toată această politică energetică a României pentru două decenii și jumătate este pusă sub directiva mai mare a UE privind decarbonarea și lupta împotriva schimbărilor climatice.

“Pentru 2035, România își propune să aducă o contribuție echitabilă la realizarea țintei de decarbonare a UE și va urma cele mai bune practici de protecție a mediului.

Schemele de sprijin pentru SRE, evoluția costului cu emisiile de GES(gaze cu emisie de seră) în coroborare cu o creștere a performanței tehnologiilor de producere a energiei din SRE raportată la scăderea costurilor investiționale și operaționale, va accelera tranziția energetică în România.

Astfel, se preconizează că emisiile GES aferente sectorului energetic vor ajunge la 11,1 mil. t echivalent CO2 la nivelul anului 2035, o reducere de 89% față de 1990.

Sursa foto: Pexels

Comentarii

  1. ……potrivit Strategiei Energetic publicată, …..
    Este de precizat că România nu are încă implementată strategia pentru hidrogen, dar este de precizat că, deja pentru mai multe gazoducte în construcție, cerințele Transgaz, operatorul de sistem din gaze…….
    Toată această politică a energetică a României pentru două decenii și jumătate este
    Țintele sectoriale pentru reducerea emisiilor nete până în 2050 conform scenariului RO Neutră prevăzut în STL.
    Dragă Redacție , te rog să citești formulările de mai sus și dacă consideri că sunt corecte să le lăsați nemodificate. Dacă nu , corectați- le .
    Domnule Matei Ionescu sunteți imbatabil !

  2. Ponderea cea mai mare în producția de electricitate va avea, în această ordine, energia eoliană, energia solară, hidroenergie și biomasa.
    Dezacord subiect – predicat . Oare care este subiectul ?
    Este de precizat că România nu are încă implementată strategia pentru hidrogen, dar este de precizat că, deja pentru mai multe gazoducte în construcție, cerințele Transgaz, operatorul de sistem din gaze, este ca acestea să fie construite astfel încât să poată transporta și hidrogen sau gaz în amestec cu hidrogen.
    Văd că nu ați făcut nicio modificare. Vă place această formulare ?
    Este de precizat , pe lângă altele , ca se spune operatorul de sistem de transport gaze și nu din gaze.
    Țintele sectoriale pentru reducerea emisiilor nete până în 2050 conform scenariului RO Neutră prevăzut în STL.
    Ce înțelegeți din această formulare ? Care sunt țintele ?
    Greu de tot cu gramatica și mai ales cu redactarea corectă , inteligibilă si elegantă.
    Nu este cazul pentru autor.

  3. Chinuiti limba romana… singurul lucru clar pentru unii care au macar 2 neuroni este ca ministretii de la energie sunt in bezna si nu stiu de capul lor. Romania nu a avut niciodata strategie decat ca titlu pe un dosar care continea o varza inaplicabila.
    DAI INAINTE SI VEDEM CE O IESI… asta e marea strategie… atat pot, atat fac… vorbe nu fapte!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *