EXCLUSIV Ministrul Finanțelor Marcel Boloș anunță posibila amânare cu 6 luni a termenului din RO e-TVA. Vineri e ultima zi în care guvernul poate da ordonanță de urgență

Marcel Bolos, ministrul Finantelor Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ministrul Finanțelor Marcel Boloș a declarat miercuri pentru Economedia și G4Media că e posibil să amâne termenele din RO e-TVA cu 6 luni, până în ianuarie 2025. El a spus că vineri e ultima ședință a executivului în care guvernul poate da ordonanță de urgență.

Ministrul Boloș a declarat pentru Economedia și G4Media că decizia va fi luată după consultări cu mediul de afaceri.

Reamintim că mai multe asociații profesionale ale contabililor, consultanților, dar și mari organizații de afaceri au reclamat lipsa de transparență a modului în care a fost adoptată noua legislație, dar și pentru că ar introduce o birocrație împovărătoare pentru firme.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Marcel Boloș a spus că viitoarea OUG va prevedea prorogarea termenelor pentru notele de diferență TVA și notele justificative.

El a spus că OUG nu va suspenda și nu va amâna tot mecanismul.

„Suntem dispuși să mai amânăm cu 6 luni termenul pentru transmiterea datelor. Adaptarea la reformă e mai grea. Nu vorbim de amânarea intrării în vigoare, ci de prorogarea termenelor pentru notele de diferență TVA și notele justificative cu 6 luni, până la 1 ianuarie. E o perioadă în care analizăm diferențele între situația noastră de evidență fiscală și situația pe care o are contribuabilul și ne lămurim de unde apar aceste diferențe”, a declarat Marcel Boloș.

„Dar nu vom renunța la mecanism, e absolut necesar”, a mai spus ministrul Boloș.

Context. Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, fără consultare publică prealabilă, o Ordonanță de Urgență (OUG 70) pentru introducerea decontului precompletat de TVA de la 1 august 2024.

Firmele vor primi de la ANAF acest decont precompletat cu date și informații conținute în sistemele informatice ale Ministerului Finanțelor. Ele trebuie să verifice datele și informațiile precompletate și să stabilească dacă sunt în concordanță cu operațiunile impozabile realizate și starea de fapt fiscală. Ulterior, firmele vor fi obligate să transmită acest document în fiecare lună, până la data de 20 a lunii, prin Spațiul Privat Virtual. Scopul acestei măsuri este de combatere a fraudei prin prevenirea situațiilor de completare eronată a decontului.

Firmele vor primi de la ANAF acest decont precompletat cu date și informații conținute în sistemele informatice ale Ministerului Finanțelor. Ele trebuie să verifice datele și informațiile precompletate și să stabilească dacă sunt în concordanță cu operațiunile impozabile realizate și starea de fapt fiscală. Ulterior, firmele vor fi obligate să transmită acest document în fiecare lună, până la data de 20 a lunii, prin Spațiul Privat Virtual. Scopul acestei măsuri este de combatere a fraudei prin prevenirea situațiilor de completare eronată a decontului.

ANAF va verifica diferențele între ce a găsit Fiscul și ce a completat contribuabilul. În cazul în care sunt diferențe între cele două situații de minimum 20% în cotă procentuală și o valoare absolută de minimum 1.000 lei, atunci ANAF va trimite o notificare contribuabilului și acesta trebuie să răspundă cu notă justificativă. (Detalii, AICI)

Mediul de afaceri, contabilii și economiștii au criticat măsura spunând că nu va duce la reducerea gap-ului de TVA, ci doar va crește sarcina administrativă și cheltuielile cu personalul contabil ale companiilor.

Corpul Experților Contabili și Constabililor Autorizați din România (CECCAR) a afirmat că „acest circ birocratic” se vrea a fi soluția pentru a umple vistieria statului, dar asfixiază antreprenorii, profesioniștii contabili și inovația. CECCAR a solicitat abrogarea ordonanțelor de urgență privind unele măsuri fiscale publicate vineri, 21 iunie, precum și inițierea unui dialog real și constructiv (Detalii, AICI)

Organizația Femeilor Antreprenor din cadrul UGIR (OFA UGIR) a avertizat că, din cauza noului decont de TVA precompletat, evazioniștii vor avea timp să își acopere urmele. Conform organizației, companiile vor trebui să aloce resurse suplimentare pentru conformarea cu noile cerințe și astfel vor crește costurile operaționale și se va reduce competitivitatea pe piață. Iar sistemul va dubla raportările, deoarece datele necesare sunt deja furnizate prin declarația 394, astfel birocrația crește fără a aduce beneficii suplimentare în combaterea evaziunii fiscale, conform patronatului. (Detalii, AICI)

Organizația Romanian Business Leaders, care reunește mii de antreprenori din toată economia României, critică introducerea RO e-TVA fără consultare și subliniază patru probleme majore pe care le aduce această măsură, implementată chiar în perioada vacanței de vară. (Detalii, AICI)

Sistemul RO e-TVA, o măsură adoptată pe repede-înainte care introduce decontul precompletat de TVA pentru firme de la 1 august 2024, va crește munca administrativă și costurile pentru firmele din România, va avea numeroase erori din moment ce Fiscul nu deține date suficiente despre firme, nu va opri evaziunea fiscală și nici nu va aduce un leu în plus de TVA la bugetul de stat, spune, într-un interviu pentru Economedia, Loredana Mihăilă, vicepreședinte OFA UGIR, coordonator al domeniului Fiscalitate, expert contabil din anul 2002 și consultant fiscal din anul 2007, precum și expert judiciar specializat în fiscalitate. Ea mai spune că modificarea va veni la pachet cu măsuri complementare care grăbesc termene de declarare pentru firme și va atrage după sine și eliminarea unei alte facilități fiscale, respectiv TVA la încasare. (Detalii, AICI)

Statul ar trebui să înțeleagă faptul că valul de schimbări legislative recente ar putea să omoare mediul de afaceri, avertizează consultantul fiscal Mihaela Mitroi într-un interviu pentru Economedia despre noile reguli referitoare la e-factura și e-TVA. Ea spune că ar fi fost nevoie de un timp mai mare de pregătire a acestor măsuri, cu perioade mai lungi de tranziție și dă exemplu Germaniei, care va introduce e-factura din 2026, după doi ani de acomodare a mediului de afaceri cu noile reguli. De asemenea, afirmă Mihaela Mitroi, nici colectarea de TVA nu se va îmbunătăți cu ajutorul acestor măsuri puternic contestat de mediul de afaceri din România. Ea crede că statul îi penalizează pe toți contribuabilii pentru că nu este în stare că colecteze mai bine TVA. (Detalii, AICI)

Patronatul Antreprenorilor Contabili din România (PACR) anunță că pe 8 iulie va avea loc un protest pentru eliminarea e-TVA, potrivit unui mesaj publicat pe Facebook. (Detalii, AICI)

România domină clasamentul neîncasării de TVA la nivelul Uniunii Europene de peste 20 de ani. Deficitul de încasare a TVA (VAT Gap) înregistrat în statele membre UE este un indicator calculat de Comisia Europeană ca diferenţa dintre veniturile din TVA preconizate a fi încasate şi cele efectiv încasate la bugetele statelor. România continuă să fie campioană incontestabilă la pierderile din TVA, cu 9 miliarde de euro în 2021.

Sursa: Comisia Europeană

Potrivit unei analize a PwC, dacă raportăm această sumă la deficitul bugetar al ţării din acelaşi an, de 80 miliarde de lei, observăm că jumătate din acesta ar fi putut fi teoretic acoperit dacă TVA ar fi fost colectată la nivelul la care reuşesc Olanda sau Finlanda. România a fost urmată de urmată de Malta (25,7%), Grecia (17,8%) şi Lituania (14,5%). Cele mai reduse deficite au fost înregistrate în Ţările de Jos (minus 0,2%), Finlanda (0,4%), Spania (0,8%), Estonia (1,4%) şi Slovenia (2%). Bulgaria și-a ratat ținta cu doar 4,9%, adică în bugetul său nu au ajuns 347 de milioane de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Groparule lasă cazmaua jos că ajungi la apa din panza freatică și ne bagi în lac pe toți.

  2. Aceasta este confirmarea ca e-factura este degeaba, dupa cateva luni de la aplicare si-au dat seama ca informatiile colectate cu e-factura nu ii ajuta cu nimic la colectarea mai buna a TVA. Aceeasi concluzie o vor avea si cu e-TVA. Problema (daca ea chiar exista) nu este la cei care declara ci la cei care practic nici nu exista pentru ANAF.

  3. Ca mai totdeauna guvernanții acționează asupra efectelor, nu asupra cauzelor. Părerea mea este că evaziunea a crescut inclusiv ca o formă mascată de grevă fiscală, motivul fiind modul de cheltuire a banilor. Când arunci banii pe tot felul de pomeni electorale, studii de fezabilitate unde se urmărește doar ”parandărătul”, pensii speciale, armament second hand, ajutoare pentru refugiați, ajutoare pentru diferite războaie, înarmare cvasiinutilă, eu, contribuabilul îmi voi schimba atitudinea de ”bun platnic” și e normal să caut diferite metode de ”optimizare fiscală”.

  4. Solutia radical mai simpla(daca mi-ati citit efortul din headline-ul precedent): Scoatem Absolut toate Taxele si tiparim diferenta…

    E mai bine asa ? Romania inca-si permite acest lux.

    Intrebati-l si voi pe IonGPT daca se pupa ecuatia…

    Singura ‘chichita’ ar fi o lege in plus care sa forteze tot ce inseamna ‘business’ in Ro. sa se desfasoare strict in RON.

    Suveranitate a priori, tati ! Fairplay sau mai vin cu idei ?

  5. P.S. : UE ar putea face identic pana repara tot ce a exportat ‘costului de oportunitate’ care, acum, a devenit inoportun.

    Nu va dati seama cat de puternica este ideea: Ar veni chinezii sa faca fabrici in UE. Scoase toate taxele, tipariti euro de compensare. –e acelasi drac dar mult mai omogen si mai simplu.
    (MMT)

    Pan’ la urma, vrem masini electrice sa se pupe cu Green Deal-ul.
    Sunt sub 20 000 de euro; compensam diferentele dupa. + ca ar trebui gandit cum incorporam toate Statele intr-o Economie Mondiala(solutia e in headline-ul precedent). –asa, daca ne ciondarim ca in 500 B.C. … ne cam ducem ca specie. (cea mai buna Cultura e aia cu de toate)

    De ex. : In loc sa-i taxam pe chinezi in numele ‘pietei libere protectioniste’, de banii respectivi ii putem ‘forta’ sa construiasca statii de incarcare, sa vina cu ele la pachet.

    (zicea panorama.ro ca neoliberalismul e pe duca dar teoria este inca puternic neoliberalista si vad ca si ei sunt bine inclestati in aceasta) –in Era Globalizarii, n-are ce cauta protectionismul nicaieri.

    Este extrem de stupid, chiar: Maresti taxele, maresc si ei preturile. De fapt, e o palma trasa tuturor europenilor care chiar si-ar dori masini electrice mult mai ieftine.

    Aia e, nu mai esti competitiv, apuca-te de altceva !

    Greu cu Schimbarea.

  6. 🙂 oare cum o fi sa intre toti contabilii in greva? daca nu depun situatiile sunt asigurati obligatoriu nu?dar daca mai convig si micile firme sa se alature? ups se pare ca in loc de mineri vin bugetarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.