„Trenurile Soarelui” la CFR Călători: De vineri, 14 iunie, 30 de trenuri circulă circulă zilnic spre Litoral și Delta Dunării / Prima călătorie oficială cu trenul a ministrului Sorin Grindeanu

CFR Infrastructură Linia Constanța -Mangalia Sursa Foto : CFR Infrastructură

CFR Călători lansează programul estival „Trenurile Soarelui” din acest week-end. De vineri, 14 iunie, până pe 7/8 septembrie, 30 de trenuri care vor asigura legătura între marile orașe din țară cu Litoralul și alte 36 de trenuri directe București – Constanța, potrivit unui comunicat al operatorului feroviar național. De asemenea, CFR Călători va avea zilnic garnituri București-Tulcea pentru destinația turistică Delta Dunării. Aceasta va fi și prima călătorie oficială cu trenul a ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu, în doi ani și jumătate de mandat, deși acesta a promis încă din iunie 2023 că merge cu trenul.

În 2024 sunt mai puține trenuri față de 2023 când CFR Călători anunța 32 de trenuri (16 perechi) din țară spre Litoral și 38 de trenuri (19 perechi) București – Constanța. Însă trenul nou de la Alstom, încă în teste, va „prinde” cel mai probabil, programul „Trenurile Zăpezii”, estimarea pentru punerea în circulație fiind toamna acestui an.

„Din 14/15 iunie 2024, toate trenurile duc la Marea Neagră. CFR Călători dă startul programului estival de transport „Trenurile Soarelui”. Turiștii vor avea la dispoziție 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu staţiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării până la data de 7/8 septembrie 2024.

Toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timișoara Nord, Reșița Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din București Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța și retur. Astfel, timp de trei luni:

– 30 de trenuri directe (15 dus/15 întors, inclusiv ramurile aferente), din care 14 trenuri (7 dus/7 întors) au ca destinație/plecare Mangalia.

– 36 de trenuri (18 dus/18 întors) vor asigura legătura Capitalei cu litoralul și retur: 15 perechi din București Nord (din care 9 perechi trec și prin București Băneasa), 2 perechi numai din București Băneasa și 1 pereche din București Obor.

– Pentru călătoria spre Delta Dunării, din 15 iunie 2024, trenurile IR 1981/ R 8653 și R 8656/ IR 1982 vor asigura zilnic legătura directă București Nord – Tulcea Oraș și retur pe întreaga durată a sezonului. De asemenea, în Medgidia va fi asigurată zilnic conexiunea spre Tulcea Oraș și retur cu trenuri dinspre Capitală sau Constanța.” – Comunicat CFR Călători.

Durata călătoriei București-Constanța este în medie de 2 ore și 20 de minute, iar toate vagoanele trenurilor InterRegio au climatizare : ,,Toate trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane clasa climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptop-ului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uși de acces și intermediare semiautomate. Majoritatea vagoanelor sunt modernizate (reconstruite integral) în ultimii 14 ani. De asemenea, trenurile cu parcurs lung au în compunere vagoane cușetă și vagoane de dormit”, a anunțat compania.

Lista Trenurilor Soarelui 2024 aici.

La eveniment de lansare a Trenurilor Soarelui 2025 va lua parte și ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, care a promis încă din iunie 2023 că merge cu trenul. Aceasta este prima sa călătorie oficială cu trenul din cei doi ani și jumătate de mandat. Anterior, în martie 2023, el a spus că singurul drum pe calea ferată a fost în urmă cu trei-patru luni pe ruta București – Sinaia, dar fără să poată spune și cât a costat biletul. Atunci, el a călătorit pe una dintre puținele linii modernizate din România.  Singurele rute modernizate la CFR sunt București – Predeal, București – Constanța și tronsoane de pe Sighișoara – Simeria.

Sursa Foto : CFR Infrastructură

Comentarii

  1. De ce elevii si studentii ,pe timpul vacantelor NU platesc bilet???unde este contributivitatea?pe banii cui circula cu trenul?pe banii proștilor pentru care nu sunt bani de pensii si salarii?asta in timp ce tot se mai acorda privilegii peste privilegii numai unor smecheri???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *