Drumarii vor să știe cât de aglomerate sunt șoselele/Pentru recensământul circulației rutiere 2022 vor fi numărate și trotinetele, nu și căruțele

transportator, camion, sofer, trafic, masini Sursa foto: Pixabay

Compania de Drumuri începe la primăvară ,,Recensământul Circulației Rutiere” o înregistrare a circulației pe drumurile publice care se efectuează periodic, la fiecare 5 ani. Contorizarea numărului de vehicule, incluzând trotinetele electrice și cele cu tracțiune mecanică precum bicicletele este necesară pentru stabilirea gradului de încărcare și determinarea repartiției și evoluției în timp a numărului de vehicule de transport marfă și persoane. Potrivit instrucțiunilor nu se numără, însă și căruțele de pe rețeaua de Drumuri Naționale (Codul Rutier interzice circulația acestora, cu toate acestea pot fi întâlnite inclusiv pe drumurile europene și reprezintă un real pericol pentru siguranța circulației).

,,Cunoaşterea caracteristicilor traficului pe reţeaua rutieră este absolut necesară atât pentru fundamentarea şi proiectarea investiţiilor rutiere şi a lucrărilor de: întreţinere şi reparare a drumurilor, fundamentarea măsurilor de organizare a circulaţiei rutiere şi urmărirea dinamicii de evoluţie a traficului pe reţeaua rutieră, precum şi pentru elaborarea de studii referitoare la evaluarea calităţii aerului, prin estimarea emisiilor generate de traficul rutier, şi a impactului asupra mediului” notează Ministerul Transporturilor în Proiectul de Ordin al Ministrului Transporturilor pentru Recensământul circulației 2022. Contorizarea programată inițial pentru 2021 a fost amânată pentru anul acesta ca urmare a pandemiei COVID -19 (a modificat fluxurile de circulație din cauza restricțiilor interne și externe). Practic, în urma recensământului de trafic se pot stabili valorile de circulație, determinante în cazul unor investiții noi fie pentru fluidizarea circulației pe Drumul Național contorizat fie prin construirea de centuri, Drumuri Expres sau Autostradă între orașe.  Astfel, pe baza datelor obținute din trafic, în cadrul studiilor de fezabilitate se poate face o estimare a valorilor de circulație pentru următorii ani de unde rezultă, printre alți factori și profilul drumului ce urmează a fi construit : Drum Expres sau Autostradă. Recensământul durează 10 zile, primele două fiind în aprilie, pe 4 și pe 11, continuă cu două zile în mai, una în iulie, câte două în iulie și august și se încheie într-o zi de joi, pe 10 noiembrie. Pe Drumurile Naționale măsurătorile durează câte 8 ore cu o excepție, pe 11 mai când se numără mașinile 24 /24 ore în timp ce pe drumurile județene contorizarea se face într-un interval cuprins între 14 și 24 de ore.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: