Ambasadorul României în SUA: “De astăzi, România îndeplinește formal toate condițiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver”/ Primii români ar putea călători fără vize în State în prima parte a anului viitor

american corner steaguri SUA Romania Foto: Ambasada SUA
România îndeplinește formal toate condițiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver, a anunțat azi ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, într-un mesaj pe pagina oficială de Facebook a ambasadei.  Primii români vor putea călători fără vize în Statele Unite, probabil, în prima parte a anului viitor.
“Astăzi este o zi mare, o zi pe care am așteptat-o multă, multă vreme: de astăzi, România îndeplinește formal toate condițiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver. Ieri s-a încheiat anul fiscal în Statele Unite, iar ultima condiție pe care România o mai avea de îndeplinit a fost satisfăcută. Sigur, așteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare, dar evaluarea noastră, bazându-ne pe numărul de aplicații pentru vize din acest an, precum și pe trendul puternic descrescător din ultimii ani, este că Romania a coborât sub procentul de 3% al ratei de respingere”, a transmis Muraru.
Primii români vor putea călători fără vize în Statele Unite, probabil, în prima parte a anului viitor.

“A călători fără vize în America nu este doar un statut privilegiat acordat unei țări. Vor exista beneficii importante pentru noi. Călătorind mai ușor, românii vor construi mai multe punți și vor putea impulsiona astfel comerțul sau investițiile. De asemenea, ne așteptăm să avem curând mai multe curse aeriene directe între România și America. Alianța cu Statele Unite nu va fi niciodată perfectă, dar generație după generație a arătat că prietenia noastră poate fi întotdeauna desăvârșită”, a declarat Muraru

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: