ANAT: Plajele extinse din Mamaia şi Năvodari sunt gata şi pot fi predate operatorilor pentru amenajare

mamaia, Constanta, turism, mare, litoral Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

 

Plajele din Mamaia şi Năvodari, implicate în proiecte de extindere, sunt gata şi pot fi predate operatorilor pentru a fi amenajate, susține Alin Burcea, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), citat de Agerpres.

“Cel mai mare proiect al României în ultimii 30 de ani, cred eu, este acesta de mărire a plajelor. Şi a mers bine, de trei ani se desfăşoară. Numai că s-au descoperit nişte vestigii în Constanţa şi a fost decalat termenul. Însă, ca plajele din Mamaia şi Năvodari să înceapă activitatea la 1 iulie, după părerea mea, este o aberaţie, cu atât mai mult cu cât plaja din Mamaia este gata, iar cea din Năvodari este şi ea aproape gata, probabil că este gata astăzi”, a arătat Burcea. El a precizat că operatorii au nevoie de timp pentru a amenaja aceste tronsoane de plajă. “Nu înţelegem de ce este nevoie de o lună şi jumătate să facă nişte formalităţi de predare de la constructor către Apele Române şi de la Apele Române către operatorii de plajă. Orice faci pe plajă, un beach bar, orice, îţi ia între cinci zile şi trei săptămâni”, a continuat reprezentantul agenţiilor de turism. Potrivit acestuia, o soluţie ar fi predarea parţială sau un accept provizoriu. “Sau să se predea întâi Mamaia, că e gata, apoi Năvodariul. Dar să se facă ceva! Am anunţat pe toată lumea, am vorbit cu ministrul Mediului şi cu ministrul Năsui, dar nu se mişcă. Trebuie o decizie politică, pentru a nu se pierde luna iunie în Mamaia. Este o crimă să ţinem plajele închise, pentru că turiştii nu merg la mare să vadă un hotel. Se duc pentru apă, soare şi plajă. Iar dacă nu am plajă sau mă pui să mă duc cu prosopul, ca în 1960, deja nu mai suntem în anul 2021. Deci, asta e ideea: plaja e făcută, plaja e gata, este o crimă să nu fie dată în folosinţă”, a susţinut Burcea.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Nu e nicio graba Burcea!

    Totul e sa nu se mai umple plaja de constructii fara autorizații sau diverse constructii idioate.

    Important!
    Plaja sa se amenajeze după niste cerințe sau standarde nu lasate sa le amenajeze in fuga si sa ramana ca-n Vestul sălbatic.
    Adică la fel ca azi.

    Plaja sa fie plaja!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.