Circulația pe Autostrada A7 între nodurile Albești-Paleologu (DN1D) și Mizil (DJ100C) s-ar putea redeschide chiar săptămâna aceasta, dacă am avea ministru, secretar de stat și/sau șef la CNAIR, transmit reprezentanții Asociației Pro Infrastructură (API).
“Așa cum vă spuneam în urmă cu o lună, încă ne uităm cu jind la cei 40 de kilometri ai Autostrăzii A7 dintre Albești-Paleologu (DN1D) și Stâlpu/Costești (DJ203G) în apropiere de Buzău care sunt pregătiți de trafic, dar nu pot fi folosiți din cauza amatorismului Coni-Trace de la două pasaje: cel de pe DJ100C din nodul Mizil și cel de pe DJ102H. Primul este practic gata: vineri mai lipseau marcajele, balustradele pe o parte, parapetele și panourile de protecție. Chestiuni de câteva zile. Astfel, dacă am avea ministru, secretar de stat și/sau șef la CNAIR, circulația pe Autostrada A7 între nodurile Albești-Paleologu (DN1D) și Mizil (DJ100C) s-ar putea redeschide chiar săptămâna asta”, spun cei de la Pro Infrastructur[.
Și la pasajul de pe DJ102H peste A7 (unde au fost probleme la sudurile tablierului metalic) mai sunt puține lucrări de făcut.
“Momentan, nu știm stadiul la zi de la celelalte două structuri, cea de pe DJ103R Găgeni-Vintileanca (peste A7) și de pe A7 peste Pârâul Sărata, care au, de asemenea, neconformități tot legate de tablierul metalic. Ele sunt finalizate, dar la Pârâul Sărata s-a intervenit cu o soluție de remediere a sudurilor, iar la DJ103R nu știm detalii. Dacă inginerii antreprenorilor, consultantului și ai CNAIR își vor pune semnăturile pe documentele necesare, până la sfârșit de iunie vom circula complet pe Autostrada A7 între nodul cu A3 (Dumbrava/Ploiești) și vestul orașului Buzău lângă pădurea Spătaru pe o conexiune temporară pe bretelele nodului A7-DN2, având în vedere că este aproape gata și mini-sectorul executat de Nurol dintre acest punct și limita cu lotul Coni-Trace”, menționează API.