Asociația Metrou Ușor: Nereguli grave pe șantierul pentru reabilitarea liniei 5 de tramvai din București. Au fost identificate goluri în sudurile dintre cupoanele de șină

Linia 5 de tramvai din București Sursă foto: Asociația Metrou Ușor
Asociția Metrou Ușor a identificat nereguli grave pe șantierul pentru reabilitarea liniei 5 de tramvai din București. Pe Forumul „PeUndeMerg” au apărut fotografii ce identifică erori grave de execuție, ce pot periclita siguranța și durabilitatea infrastructurii pe termen mediu și lung, în timpul exploatării.
Stâlpii rețelei sunt pe alocuri descentrați, cu fundația disproporționat de lată, iar în zona lor nu se pot monta traversele din cauza lipsei de spațiu. Șinele sunt, pe alocuri, lipite la propriu de fundațiile stâlpilor. Mai mult, nealinierea stâlpilor poate îngreuna circulația autobuzelor pe viitorul culoar unic promis de Primăria Generală. Lipsesc distanțierii, iar plasa metalică sudată este “lipită” de asfaltul de la bază, ceea ce va face ca plasa să nu fie înglobată corespunzător în structura stratului de beton, ci doar în extremitatea acestuia. Fără distanțieri, eforturile de întindere nu vor fi preluate corespunzător. Vă prezentăm, spre comparație, fotografii de pe șantierul Bd. Doina Cornea și Bd. Paul Teodorescu, unde se remarcă distanțierii corect montați, între asfalt și plasă. Au fost identificate goluri în sudurile dintre cupoanele de șină”, transmite Asociația Metrou Ușor, într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook.
⚠️ Nu dorim RABAT de la calitatea execuției pentru “câștiguri” nesemnificative de timp. Cetățenii își doresc lucrări de calitate, eficiență și siguranța în exploatare înainte de toate, nu ca lucrările să se termine înainte de termen, dacă asta înseamă repede și prost. Vorbim despre o lucrare importantă de infrastructură ce va dăinui zeci de ani. Cităm următoarea declarație a
Niculor Dan, primarului General, a declarat că lucrările au început în februarie, termenul de execuție este de un an, „dar suntem optimiști că vor fi finalizate mai repede”. Asociația „Metrou Ușor” cere Primăriei Capitalei să facă de urgență un control al calității și să dispună măsurile care se cuvin pentru remedierea acestor nereguli.
„Solicităm ca organismul însărcinat cu supravegherea lucrărilor de pe șantier să urmărească respectarea proiectului. Ne temem că porțiuni însemnate deja betonate sunt realizate neconform. Solicităm un punct de vedere din partea Primăriei Generale, în calitate de beneficiar și reprezentant al interesului public”, transmite asociația.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Nu stiu prin ce proces de gandire s’a ajuns la concluzia ca lucrarile din Bucuresti nu sunt patronate de consilieri si directorii din primarie.
    In aceste conditii se accepta orice….

  2. Sunteti niște prosti cei care ati facut acest “pamflet”…… verificati procedura de executie si daca s-au executat etapele….. si o sa va dati seama ce prostii scrieți pe internet….

    • Las-o moartă, că se vede din poză că baza stâlpului e prea lată și lipsesc traversele din dreptul stâlpului. Povestea cu etapele de execuție vinde- altuia. Să nu-mi spui că mai întâi se face baza stâlpului lată si apoi se sparge ca să încapă traversele.

    • Toate observațiile prezentate sunt corecte și ușor verificabile la fața locului! Betonul turnat este deja fisurat! Nu există dren pentru preluarea apelor infiltrate! Cred ca firma așteaptă ,,presiuni,, din partea populației pentru a continua în stilul ,,merge și așa,,!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.