Guvernul a prelungit valabilitatea voucherelor de energie până la 31 martie 2024

bec, lumina, curent, energie electrica, bani, factura Sursa foto: Pixabay

Guvernul a adoptat în ședința de azi prelungirea valabilității voucherelor de energie până la 31 martie 2024, a anunțat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, la finalul ședinței de guvern de azi.

Câciu a menționat că Executivul a aprobat azi o serie de măsuri în domeniul fondurilor europene în special cu privire la exercițiul financiar care se încheie 2014-2020. “Aș începe cu vestea bună pentru cei care sunt beneficiari de vouchere de energie, am prelungit valabilitatea voucherelor de energie până la 31 martie 2024, așa cum vă anunțasem. Astăzi am formalizat adoptarea acestei măsuri, astfel încât beneficiarii, familiile vulnerabile, gospodăriile vulnerabile să poată să plătească facturile la energie din aceste vouchere până la 31 martie 2024. Termenul inițial era 31 decembrie 2023. Această prelungire a fost aprobată în urma unei consultări cu Comisia Europeană și a unui dialog pozitiv pe care l-am avut acolo și al unui răspuns pozitiv din partea domniilor lor”, a transmis ministrul.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: