Întârziere de peste șapte ore pentru un tren Budapesta – București. CFR anunță perturbări în traficul feroviar, din cauza condițiilor meteo

CFR Călători ofertă modernizare 27 vagoane Sursa foto: Facebook/CFR Călători

CFR Călători informează că în cursul nopţii 21/22 iulie 2023, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile în zonele din vest și sudul țării, precum și în zona Petroșani, s-au produs deranjamente la infrastructura feroviară (lipsă de tensiune în linia de contact / căderi copaci) ce au condus la întreruperea temporară a circulației pe mai multe secţii feroviare.

Au survenit întârzieri cuprinse între 30 și peste 440 minute în circulaţia trenurilor CFR Călători, astfel:
• IR 78 București Nord – Budapesta, 218 minute.
• IR 79 Budapesta – București Nord, 439 minute.
• IR 1922 Arad – Mangalia, 400 minute.
• IR 1920 Mangalia – Arad, 230 minute.
În funcție de evoluția situației, sunt posibile și alte decalări ale orariilor trenurilor.
Pasagerii acestor trenuri au primit produse preambalate și apă în stațiile Târgu Jiu și Craiova.
Circulația în zonele afectate se va desfășura în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. Detalii despre situaţia circulaţiei pot fi solicitate la managerul infrastructurii feroviare – CFR SA, cel care organizează şi dirijează circulaţia tuturor trenurilor pe calea ferată.
CFR Călători a pus la dispoziția managerului de infrastructură -CFR SA, tracţiune diesel, imediat după producerea deranjamentelor.
În urma acestor deranjamente, circulația trenurilor va fi afectată la nivelul întregii rețele, fiind necesare decalări ale orelor normale de circulație pentru asigurarea legăturilor la destinația finală pentru toți pasagerii trenurilor întârziate.
CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru problemele întâmpinate.

Sursa foto: Facebook/CFR Călători

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *