VIDEO „Putem trăi niște lucruri pe care nu ni le dorim”. O nouă serie de antreprenori avertizează asupra riscului unui președinte extremist / „O să ne plece talentele”

antreprenori romani Sursa foto: Colaj Economedia

Duminică mergem la vot. Avem de ales între un parcurs pro-european și izolare. Între dezvoltare și subdezvoltare, între investiții și dezvoltare sau fuga capitalului din țară. „Oamenii nu vor mai avea bani”, „Nu mai vorbim despre prosperitate economică, vom vorbi despre supraviețuire”. Sunt doar câteva dintre îngrijorările antreprenorilor care au răspuns deja la un apel lansat de Economedia privind cea mai mare temere a lor dacă România va ajunge să aleagă un președinte extremist. Mai mulți antreprenori au răspuns între timp apelului nostru și spun că le e teamă de business-uri care devin „combinații”, de plecarea talentelor din țară și de fuga capitalurilor din țară, deci de sărăcie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Felix Pătrășcanu, fondator FAN Courier

Felix Pătrășcanu / Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Felix Pătrășcanu
/ Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

„Marele pericol pentru o democrație sănătoasă e de departe extremismul. Acest extremist poate aplatiza libertățile oamenilor, libertatea societății și mai ales a business-urilor de calitate. Noi, oamenii de afaceri, știm foarte clar că o societate lipsită de democrație este lipsită de business-uri. În lipsa acestei democrații, business-urile devin combinații. Temerea noastră e că, dacă nu suntem atenți la votul din 18 mai, putem trăi niște lucruri pe care nu ni le dorim. De aceea, vă invit să votăm cu toții pe 18 mai, cu mintea și cu gândul că vom avea o țară prosperă”.

 

Radu Nemeș, Managing Partner ONV Law

Radu Nemes, Managing Partner ONV LAW
Sursa foto: ONV LAW

„Nu putem să votăm un președinte extremist. Aduceți-vă aminte ce s-a întâmplat în istoria noastră de câte ori au ajuns la putere extremiști. Au condamnat, au închis, au ucis, au venit ceilalți, au condamnat, au închis, au ucis. Haideți să primim spre viitor, să nu continuăm climatul acesta de dușmănie, comportamentele acestea antisociale și lipsa de bun simț și de educație, ci să mergem înspre ceea ce suntem cu adevărat, și anume o națiune civilizată, europeană, care are încredere în ea și care poate mult mai mult. Haideți să nu ne îngropăm în trecut, pentru că ne e frică de viitor.”

 

 

 

Evelina Necula, fondator Kinderpedia

Evelina Necula, Kinderpedia
Sursa foto: Bursa de Valori București

„Bună, sunt Evelina de la Kinderpedia și răspund întrebării Economedia cu privire la impactul pe care l-ar avea alegerea unui președinte extremist asupra antreprenorilor și a companiilor de tehnologie, în particular din România.

În primul rând, o să ne fie mult mai greu să obținem acces la capital, ceea ce înseamnă că nu prea o să mai creștem, pentru că ecosistemul antreprenorial tech a crescut foarte mult în ultimii ani pe baza investițiilor și alimentat de investițiile de tip VC (venture capital – fonduri de capital de risc, n.r.). Iar aceste investiții de tip VC, la rândul lor, s-au bazat în bună parte pe mecanisme de finanțare europene.

În al doilea rând, o să ne fie greu să creștem și pentru că vom câștiga mult mai greu încredere a partenerilor internaționali. Gândiți-vă câți dintre voi ați cumpăra, de exemplu, soluții de tehnologie de la o companie din Coreea de Nord.

Și, în al treilea rând, o să ne plece talentele, ceea ce înseamnă că o să fie și mai greu să recrutăm, să păstrăm oameni talentați în România și aproape imposibil să recrutăm internațional. Hai să nu dăm această lovitură sectorului de tehnologie din România, care a contribuit major în ultimii ani la creșterea noastră economică”.

Robert Brezoaie, fondatorul Punctul IT

Robert Brezoaie fondator Punctul IT
Sursa foto: Punctul IT

„Ca antreprenor, am nevoie de trei lucruri în țara mea: de stabilitate politică și economică pentru a putea să estimez ceea ce se va întâmpla în viitorul apropiat cu business-ul meu, de potențiale investiții din străinătate și de neizolarea României față de restul Europei și lumii, astfel încât să pot să am parteneriate strategice și cu cei din afară. Eu cred că un președinte extremist nu poate să ofere aceste stabilități pe care le-am menționat eu”.

 

Bianca Muntean, Co-Founder Transilvania Digital Innovation Hub

bianca-muntean
Sursa foto: Facebook / Bianca Muntean

„Duminică ieșim la vot, alegem calea pro-europeană. Vreau să trăiesc într-o țară în care pot vorbi și gândi liber. Vreau să merg în continuare în Europa, să discut cu reprezentanții internaționali cu fruntea sus. Nu vreau să-mi fie teamă să spun ceea ce gândesc. Vreau să trăiesc într-o țară liberă, pentru că am trăit și altfel de vremuri care nu vreau să se mai întoarcă.”

 

 

Cristian Lungu, Antreprenor si Leader de proiect RBL

Cristian Lungu, RBL
Sursa foto: Facebook

„Ca antreprenor, cea mai mare temere a mea, dacă un extremist ajunge președinte, este că vom pierde încrederea: încrederea investitorilor, încrederea partenerilor internaționali, încrederea oamenilor buni că merită să rămână aici și să construiască. România are nevoie de stabilitate, echilibru și viziune. Extremismul rupe tot ce încercăm să clădim pas cu pas, cu greu și n-avem voie să pierdem ce am câștigat.”

Gabriel Biriș, fondator BirișGoran

Sursa foto: Facebook/ Gabriel Biriș

„Bună ziua, sunt Gabriel Biriș, avocat specializat în fiscalitate. Mă știți din spațiul din spațiul public, în special prin criticile pe care le-am făcut de-a lungul anilor cu privire la măsurile anti-economice luate de guvernele noastre.

Duminică mergem la vot. Suntem într-o situație economică foarte periculoasă, avem un deficit bugetar uriaș, în creștere, avem un deficit al balanței comerciale la fel de mare. Mare parte din creșterea deficitului trebuie însă să recunoaștem că se datorează creșterii salariilor și pensiilor, adică creșterii bunăstării, dincolo de capacitățile noastre de plată pentru mulți dintre cetățenii României.

În momentul de față, România are nevoie să redăm încrederea cetățenilor onești în instituțiile statului, în respectarea și protejarea drepturilor și libertăților noastre fundamentale: dreptul la proprietate, dreptul la opinie, dreptul la credință.

Avem nevoie de încredere și pentru a păstra investițiile existente și a atrage altele noi. Fără locuri de muncă, noi nu vom putea plăti pensiile, inclusiv ale noastre, atunci când ne vom pensiona.

Duminică avem de ales președintele, dar în același timp, în mod indirect, vom alege și primul ministru. Pe de o parte, avem de ales între domnul Simion, care recent a proferat amenințări la adresa celor care îl critică, care a declarat cu seninătate că a făcut evaziune, deși evaziunea este unul din motivele pentru care deficitul bugetar este atât de mare și este chiar inclusă în lista de amenințări la siguranța națională încă din 2010. Tot pe partea domnului Simion vedem că numirea domnului Călin Georgescu ca prim-ministru a fost tot un marketing politic, precum povestea cu casele de 35.000 euro. L-a nominalizat pe domnul Lulea. Nu îl cunosc, dar am văzut recent cum făcea senin apologia lui Ceaușescu, adică lăuda măsurile unui om care ne-a dus în foame, în întuneric, în frig.

Pe partea cealaltă, avem candidat pe domnul Nicușor Dan, care a fost reales la București. Recunoaște că a mai și greșit. Vorbește însă de reducerea marii evaziunii ca instrument a reducerii deficitului și nu de creșteri de taxe, ceea ce mie personal îmi dă încredere. Avem de ales, indirect, un prim-ministru, Ilie Bolojan, unul dintre cei mai performanți foști primari și președinte de Consiliul județean din România, celebru în toată țara pentru modul cum și-a dezvoltat comunitatea.

Dragii mei, trebuie să înțelegem un lucru: încrederea este ce contează cel mai mult în perioada următoare. Capitalul este precum căprioara: nu stă să se bată, fuge. Iar dacă ne fug capitalurile din țară, vine sărăcia. Alegerea mea, în consecință, duminică, este cred destul de clară. Voi acorda încrederea echipei Nicușor Dan și Ilie Bolojan. Mulțumesc”.

Mircea Căpățînă, antreprenor, investitor

Mircea Căpățînă
Sursa foto: Facebook

„Duminică votăm la „referendum”: UE sau Rusia, normalitate sau golănie, muncă sau hoție, cinste sau batjocură, școală sau analfabetism agresiv. Este cea mai simplă și totuși cea mai importantă alegere pe care o avem de făcut de 30 de ani. Mai exact, de când votăm, cam fiecare dintre noi, căci înainte cine putea să voteze? Dragi români, votăm Nicușor Dan pentru a ne salva țara”.

 

 

 

 

Citește și urmărește și primul episod:

VIDEO „Oamenii nu vor mai avea bani”. Antreprenorii români trag un semnal de alarmă față de alegerea unui președinte extremist / „Nu mai vorbim despre prosperitate economică, vom vorbi despre supraviețuire”

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.