Consiliul Concurenței analizează vânzarea Profi către Mega Image

Panouri fotovoltaice magazine Profi

Consiliul Concurenței anunță marți că analizează tranzacția prin care Delhaize, proprietarul Mega Image, intenționează să preia Profi. Tranzacția se ridică la 1,3 miliarde de euro și este cea mai mare tranzacţie anunțată anul trecut în România.

În cadrul analizei, autoritatea de concurență va evalua impactul operațiunii asupra consumatorului final și al furnizorilor pe piața de vânzare cu amănuntul a bunurilor de consum curent. În acest context, autoritatea invită furnizorii, inclusiv cei locali, să transmită observații cu privire la achiziția notificată.

Delhaize „The Lion” Nederland B.V. este o companie a grupului Ahold Delhaize, prezent pe piața românească prin intermediul Mega Image S.R.L., care are ca obiect principal de activitate comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun.

Profi Rom Food S.R.L. își desfășoară activitatea în domeniul comerțului cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun. Profi Rom Food S.R.L. este deținută de MEP Retail Luxco S.à.r.l., parte a grupului de investiții MidEuropa.

În octombrie anul trecut grupul Ahold Delhaize anunța că ajuns la un acord privind achiziționarea companiei Profi Rom Food, care operează rețeaua de magazine Profi în România, de la MidEuropa, pentru 1,3 miliarde de euro. Tranzacția este estimată să se finalizeze în cursul anului 2024.

„Achiziția Profi ar trebui să se încheie în a doua jumătate a anului 2024 și va dubla dimensiunea operațiunilor din România. Deoarece momentul încheierii este incert, perspectivele noastre pentru 2024 exclud orice impact al acestei tranzacții”, transmitea grupul.

Datele analizate de Economedia arătau că această vânzare a fost cea mai mare tranzacție din România din 2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *