Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat marți seara la Antena 3 CNN că, în urma negocierilor pentru definitivarea pachetului 2 de măsuri fiscale, se va efectua o tăiere „de aproximativ 20 şi ceva la sută” pe organigramele autorităţilor locale, subliniind că vor fi reduse un număr total de 40.000 de posturi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Se propune reducerea numărului de posturi din administrația locală, dar printr-un sistem pe care noi îl considerăm corect și aplicabil. Nu propunem reducerea de posturi în mod uniform, la toate UAT-urile (unități administrativ-teritoriale). Va exista un procent de reducere de aproximativ 20 și ceva la sută, dar asta înseamnă că acolo unde autoritatea locală, până acum, a funcționat sub limita maximă de posturi și a gestionat organigrama eficient – cu mai multe posturi vacante – se vor putea desființa doar posturile vacante. Așadar, vom avea multe primării din care se vor elimina exclusiv posturile neocupate. În schimb, acolo unde organigrama este plină, reducerea va presupune o reorganizare a instituției, iar unii angajați vor trebui să plece. Acolo reducerea de 20-25% va însemna automat restructurare. Cei care sunt foarte buni îşi vor găsi loc în altă parte. Această reducere de personal este în favoarea autorităților locale și înseamnă eliberare de presiune bugetară acolo unde e vorba de personal angajat”, a spus ministrul.

El a subliniat şi o reducere de aproximativ 57% a numărului de posturi din cabinetele aleșilor locali și ale demnitarilor aleși la nivel national, de la aproximativ 10.700 de posturi până la aproape 6.000 de posturi.

„De la aproximativ 10.700 de posturi, începând cu cele de la primul-ministru până la cele de secretar de stat, se va ajunge la aproape 6.000 de posturi. La viceprimari, cabinetele de consilieri vor fi desființate. Miniștrii au 4, vor avea 3 consilieri. Premierul va avea 5 în loc de 8, la fel și vicepremierii şi în administraţia centrală la fel. 6.000 de posturi din 10.000. În plus, la Poliția Locală va avea loc o reducere suplimentară de aproximativ 4.000 de posturi. În total, este vorba despre aproximativ 40.000 de posturi reduse. Cam 30.000 pe partea de organigramă, 6.000 pe cabinete şi 4.000 pe Poliţia Locală”, a subliniat Cseke.