VIDEO Autostrada Moldovei : UMB a ajuns la 28 % execuție pe primul lot al secțiunii Buzău-Focșani. Lotul de 4,5 kilometri are un viaduct de 1360 de metri și trebuie terminat în august 2024

Autostrada Moldovei lot 1 Buzău Focșani

UMB a avut un progres de 1,5 % în februarie pe primul lot al secțiunii Buzău-Focșani de pe Autostrada Moldovei, conform celor mai recente date pe care le-a publicat CNAIR. Lotul Buzău-Vadu Pașii cu o lungime de 4,6 kilometri este la (doar) 28 % execuție și are termen de finalizare august 2024 (20 de luni de la startul lucrărilor). Chiar dacă nu este un lot lung, lotul include viaductul de 1360 de metri peste râul Buzău, iar pentru finalizarea la termen este nevoie de accelerarea lucrărilor. Pe de altă parte, lotul 4 al A 7 (primul lot al secțiunii Buzău-Focșani) nu se poate conecta cu lotul 3 Nurol (unde de-abia au început lucările), iar lotul 2 Vadu Pașii -Râmnicu Sărat (31 km.) are termen de finalizare primăvara 2025, dar cu promisiunea constructorului că toate cele 4 loturi ale secțiunii Buzău-Focșani (82 km.) vor fi terminate în cursul anului 2024.

,,Imagini aeriene de pe Tronsonul 1 Buzău – Vadu Pașii al Autostrăzii A7 Buzău – Focșani.

Lungime: 4,6 km;
Antreprenor: Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL;
Durată contract: 20 de luni (execuție);
Valoare contract: 689,285,996 de lei, fără TVA;
Sursă de finanțare: Programul Național De Redresare Și Reziliență (PNRR);
Ordin de începere: 05.12.2022;
Stadiu actual: 28%;
Termen deschidere: 2024.” – a transmis Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Le va fi foarte greu sa respecte termenul prevazut in contract (august 2024), in conditiile in care sunt la aproximativ 28%.. Ar insemna un avans de 12% pe luna, ceea ce e dificil pentru un constructor angrenat in lucrari pe mai multe santiere.
    Sper sa nu faca rabat de la calitate in incercarea lor de a respecta termenele.

  2. Problema nu e ca tre sa-l termine pe asta in 2024, ca oricum fara loturile de langa e inutil. Problema e ca in 2025 trebuie terminate toate celelalte loturi de pe A7

  3. Daca Pizzarotti si Coni au primit 6 luni prelungire de termen si Umb ar merita. Umb construieste peste 450 de km, Pizzarotti si Coni fac sub 30 de km. Oricum fara lotul lui Nurol care abia a fost inceput nu prea are rost sa grabeasca Umb, trebuie sa lucreze si pe alte fronturi, A3, A1 cu tunelul, A0 lotul 4 etc.

  4. hai cu extensia!!!
    dupa ce ca au abandonat 2 santiere aproape sa se apuce de astea tot nu termina la timp

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.