Averea financiară pe cap de locuitor a crescut de aproape cinci ori în ultimii douăzeci de ani în Europa Centrală și de Est, pe măsură ce economiile regiunii se apropie progresiv de cele din Europa de Vest. Comparativ, în țările din Europa de Vest, precum Germania, Italia și Austria vorbim doar de o dublare a acestui indicator, potrivit unei cercetări publicate de Institutul de Investiții de la UniCredit.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„Avuția gospodăriilor nu este doar un indicator financiar: este o măsură a rezilienței, a oportunităților și a încrederii pe termen lung pe care oamenii o au în economiile lor. Ceea ce evidențiază studiul este că, în ceea ce privește avuția gospodăriilor, Europa Centrală și de Est este o regiune în transformare și cu noi oportunități”, comentează Teodora Petkova, șefa diviziei pentru Europa Centrală şi de Est a UniCredit.
Studiul arată că activele gospodăriilor din Europa Centrală și de Est sunt deținute în principal în numerar și depozite, ceea ce sugerează posibilitatea unei diversificări mai mari către active din piețele financiare. Ponderea redusă a deținerii de titluri de stat locale, obligațiuni și acțiuni de către gospodării lasă loc pentru creșterea acestor active
„Cu toate acestea, averea financiară pe cap de locuitor în Europa Centrală și de Est rămâne în jur de 30% din nivelul din Europa de Vest, ceea ce sugerează că există posibilitatea unei convergențe suplimentare semnificative”, spune Mauro Giorgio Marrano, economist senior în Europa Centrală și de Est și unul dintre autorii studiului.
Gospodăriile din Europa Centrală și de Est demonstrează o abordare prudentă în ceea ce privește alocarea activelor, cash-ul și depozitele rămânând principalele lor active. Asta înseamnă că există posibilitatea unei diversificări mai mari, de exemplu, creșterea sumelor alocate către active de pe piața financiară, cum ar fi obligațiuni, acțiuni și fonduri.
“Ponderea limitată a obligațiunilor în alocarea activelor gospodăriilor sugerează că există potențialul de a crește rolul pe care îl joacă gospodăriile în finanțarea datoriei guvernamentale”, comentează Eszter Gárgyán, CFA, FX Strategist – ECE.
În opinia sa, acest lucru ar putea contribui, de asemenea, la contracararea vulnerabilităților externe. Ungaria, Polonia, Croația și Cehia au înregistrat progrese semnificative în acest sens.
Având în vedere strategia de investiții conservatoare a gospodăriilor din Europa Centrală și de Est (ECE), investitorii străini domină piețele bursiere din regiune. Recenta supraperformanță a piețelor bursiere din ECE ar putea face piețele bursiere locale mai atractive pentru investitorii casnici autohtoni.
„Ne concentrăm pe principalele evenimente macroeconomice, geopolitice și de piață actuale, oferind în același timp perspectiva noastră asupra megatendințelor care vor remodela economia globală în viitorul îndepărtat, de la noile frontiere tehnologice la schimbările demografice și schimbările climatice”, comentează Edoardo Campanella, director și redactor-șef al Institutului de Investiții de la UniCredit.

Sursa: Dreamstime