Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat că a dispus ca doi oameni din conducerea direcției responsabile cu coordonarea intereselor în companiile de stat să fie cercetate disciplinar. Precizarea ministrului vine după ce a primit un raport al Corpului de Control. Acesta a spus că au fost verificate șase companii de stat și că s-a observat că procesul de selecție al celor din conducere a fost viciat. Miruță a mai anunțat că MEDAT a transmis amendamente la propunerile de modificare a ordonanței 109 aflată în dezbatere (cea care reglementează selecţia persoanelor din conducerile companiilor de stat).
Radu Miruță a susținut joi o conferință de presă, în care a prezentat măsurile luate pentru administrarea eficientă a companiilor de stat. Ce nereguli a găsit, ce măsuri a dispus, ce modificări legislative propune:
Principalele declarații:
- Au fost verificate șase companii de stat și s-a observat că întreg procesul de selecție a celor din conducere, al membrilor consiliilor de administrație a fost viciat, printr-o procedură construită timp de 8 ani, prin care angajați ai acestui minister și-au arătat dimensiunea competenței în interes personal, timp în care interesele companiilor de stat au fost călcate în picioare
- Am descoperit ordine ilegale, faptul că aceste numiri în mod intenționat au fost făcute invocându-se o lege care a expirat. În mod intenționat.
- La nivelul ministerului au fost semnate acte administrative care au avut temei legal abrogat
- În urma raportului Corpului de Control pe care l-am primit aseară, l-am aprobat, am dispus ca doi oameni din conducerea direcției responsabile cu coordonare intereselor în companiile de stat să fie cercetate disciplinar
- Lucrurile aduse la cunoștință sunt de dimensiune penală
- Observând că șase verificate din șase au această problemă, am dispus extinderea verificărilor la toate companiile de stat. Mă aștept să se găseaască și acolo astfel de probleme
- Voi face un pachet final pe care îl voi trimite la Parchet
- Aceasta e doar faza 1, ce am putut verifica până acum
- Trebuie modificată curajos legea
- Am văzut că SGG a pus în transparență o propunere de modificare a ordonanței 109 (care reglementează selecţia persoanelor din conducerile companiilor de stat). M-am uitat pe acele propuneri de modificare. Sunt praf în ochi. Forma propusă nu rezolvă problemele care au dus aici. Am trimis o propunere din partea acestui minister pentru a amenda forma în dezbatere publică astăzi. Ce conține: extinderea criteriilor de performață, o evaluare o dată la 6 luni, o reducere a numărului membrilor consiliilor de administrație și pentru companiile în care s-a încheiat numirea. Am propus ca pentru companiile strategice evaluarea să fie făcută de o comisie independentă, nu a ministerului, nu de AMEPIP.
- Începând din această dimineață, am pus pe prima pagină a site-ului ministerului un buton prin care persoanele care sunt interesate să își încarce CV-ul pentru a ajunge în conducerile companiilor de stat sau administratori speciali pentru companiile de stat care sunt în insolvență. S-au primit primele CV-uri.
- Primesc informații despre nereguli din subordonatele acestui minister. Am creat un mecanism, o adresă de email prin care Corpul de Control le va primi, îmi va face un raport săptămânal, în funcție de cât de concrete sunt dovezile se va face un raport de control.