Drumul Expres Oradea-Arad : Bolojan promite finalizarea proiectului tehnic înainte de termen/Licitaţia pentru execuţie poate fi lansată în vara anului viitor

Drum Expres Oradea Arad Sursa CJ Bihor

Proiectarea Drumului Expres Oradea –Arad se va termina în vara anului viitor, înainte de termenul contractual, un calendar accelerat care va permite lansarea licitaţiei pentru construirea şoselei de mare viteză, până la sfârşitul anului 2022, anunţă Ilie Bolojan, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor. Contractul pentru realizarea documentaţiei tehnice (revizuirea Studiului de Fezabilitate şi Proiect Tehnic) a fost semnat în iulie şi prevede un termen de 20 de luni din care primele 10 luni pentru Studiul de Fezabilitate iar următoarele 10 luni pentru proiectare, dar termenele ar urma să fi scurtate cu cel puţin o jumătate de an, astfel încât, în a doua jumătate a anului viitor să fie lansată şi licitaţia pentru execuţie. Proiectantul este deja în teren iar de săptămâna viitoare se vor suplimenta echipele care fac studiile geotehnice în judeţele Bihor şi Arad, precizează Consiliul Judeţean Bihor :,,Firma Consitrans, câștigătoarea licitației pentru actualizarea Studiului de Fezabilitate (S.F.) și realizarea Proiectului Tehnic (P.T.) pentru Drumul Expres Arad – Oradea realizează în această perioadă studiile și lucrările pregătitoare.În ultimele zile, echipele tehnice ale firmei au ieșit în teren. De săptămâna viitoare vor fi mai mulți specialiști în teren, lucrându-se pe teritoriul ambelor județe Bihor, respectiv Arad. Ne propunem să finalizăm această etapă în primele două luni ale anului viitor. Proiectanții vor trece apoi la proiectarea efectivă, pe baza datelor extrase din aceste studii și a soluțiilor convenite cu avizatorii. În vara anului viitor am putea definitiva proiectul tehnic. După aprobarea acestuia se va organiza procedura de licitație pentru selectarea unui constructor. Colaborăm cu toți cei implicați pentru a scurta durata proiectării”,  a transmis Ilie Bolojan.

Sursa foto: CJ Bihor

În urma definitivării traseului, Drumul Expres Oradea – Arad va avea o lungime totală de 119 kilometri, un tronson va avea profil de autostradă cu trei benzi, un alt segment autostradă clasică iar cea mai lungă secţiune, profil de drum expres. Dacă se respectă noul calendar pentru predarea documentaţiei tehnice contractele de execuţie ar putea fi semnate cel mai târziu la începutul anului 2023 iar primele loturi deschise în 2025.

 

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Prahova doarme in Bocanci!
    La pachet cu Brasov!
    Au avut o sansa sa faca o scurtatura la Autostrada Valea Prahovei care nu exista!
    Ma refer la Drumul interjudetean Campina-Sacele si mai precis Doar 38 de km intre ValeaDofttanei- Bradet.
    Nu vine nicio spaga nu se misca nimic este deviza celor Doua C. J.!
    La Oradea se poate la Prahova individul ala atroce si feroce dupa spagi nu e interesat!
    .

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.