Furnizor de soluții de ambalare: Piața cunoaște o intensificare a cererii, însă consumul general e temperat/ Românii tind să achiziționeze mai puține produse

Depozit-INATECH-Packaging pachete colete Sursa foto: Inatech Packaging
Piața de ambalaje a cunoscut un proces de revigorare în primul trimestru din an, urmând o pantă ascendentă, în special pe fondul orientării companiilor către soluții complete de ambalare – ambalaje pentru protecție și sisteme de ambalare, spun reprezentanții companiei Inatech Packaging, furnizor de soluții în acest domeniu.
La baza revigorării se află creșterea de aproximativ 20% a cererii pe segmentul de ambalaje din carton și hârtie față de primul trimestru din 2023, potrivit datelor interne Inatech. Cu toate acestea, este observată o temperare a consumului general în acest an, românii tind să achiziționeze mai puține produse, reflectând schimbările de comportament ale consumatorilor influențate de contextul economic actual, arată datele companiei.
Această creștere este alimentată în principal de interesul sporit din partea retailerilor, în special de al celor din ecommerce. Astfel, în perioada ianuarie-martie 2024, companiile au comandat peste 300.000 kg de ambalaje din hârtie și carton, potrivit datelor interne ale companiei
“Deși începutul de an indică o oarecare incertitudine în economie, piața de ambalaje își susține trendul de dezvoltare, însă cu ajustări ale cererii: există un interes tot mai evident pentru soluții complete de packaging. Astfel, firmele din România sunt tot mai orientate către furnizori care pot oferi soluții de la A la Z, de la tipuri cât mai diverse de ambalaje, la sisteme de ambalare, ceea ce ne provoacă să regândim strategia de produs, de vânzare și de investiții pentru a îndeplini nevoile din piață și pentru a asigura creștere constantă în business. Mai mult, piața de ambalaje trece printr-o perioadă puțin atipică: deși înregistrăm creștere în activitatea noastră datorită diversificării gamei de produse și a dezvoltării portofoliului de clienți, consumul general este mai temperat față de alți ani. În schimb, cererea pentru ambalaje de protecție a fost la cel mai mare nivel în preajma Paștelui și continuă să crească în general, alimentată de mai mulți factori, inclusiv de creșterea comerțului electronic și de accentul tot mai mare pus pe protejarea produselor în timpul transportului și depozitării. Acest lucru a dus la o cerere constantă pentru soluții de ambalare durabile și eficiente, care să ofere protecție adecvată, dar și să fie ecologice”, declară Cristian Bădescu, CEO INATECH Packaging.

În primul trimestru din an, cele mai multe solicitări de ambalaje de protecție și de sisteme de ambalare vin din industriile: ecommerce, producție, retail, pharma, automotive, logistică, dar și subnișe care apar strict în perioada diverselor sărbători internaționale sau religioase. Astfel, cele mai căutate tipuri de ambalaje sunt cele din hârtie, carton, folie cu bule, ambalajele termoizolante, pentru produse alimentare mari, dar și pentru băuturi, produse de lux și cadouri. Din totalul solicitărilor de ambalaje, peste 30% sunt reprezentante de ambalajele ecologice, acestea fiind tot mai folosite de companiile din România.

Sursa foto: Inatech Packaging

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *