Reprezentanții Ministerului Finanțelor au avut luni o întâlnire cu reprezentanții Băncii Mondiale – parte a dialogului constant din cadrul parteneriatului prin care România colaborează cu această instituție, a transmis ministrul Alexandru Nazare. Acesta le-a mai transmis oficialilor BM că se lucrează la o nouă platformă bugetară, pentru a asigura o planificare mai riguroasă a bugetului.
“Astăzi ne-am concentrat pe modul în care putem trece de la o abordare bazată pe ajustări fiscale la o strategie coerentă, axată pe creștere economică și echitate socială. Am subliniat că actualele măsuri fiscale reprezintă corecții necesare, menite să echilibreze finanțele țării şi să le readucă pe o traiectorie sustenabilă. În actualul context de deficit bugetar major, avem nevoie în primul rând să reglăm problemele sistemice, pentru a putea construi baza relansării economice”, a transmis Nazare, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Acesta a prezentat și principalele direcții discutate.
“Explorăm idei pentru a stimula creșterea, inclusiv prin atragerea de investiții străine directe și prin creșterea volumului comerțului. Ministerul Finanțelor lucrează la măsuri complementare celor din această perioadă, care să simplifice birocrația deopotrivă pentru antreprenori si investitori”, a spus ministrul.
Ministrul vorbește și despre reforme structurale. “Am discutat despre eficientizarea companiilor de stat, îmbunătățirea procesului de achiziții publice și continuarea investițiilor esențiale, care să genereze valoare adăugată în economie”, a transmis Nazare.
Acesta le-a mai transmis oficialilor BM că se lucrează la o nouă platformă bugetară, pentru a asigura o planificare mai riguroasă a bugetului și o mai bună comunicare între ministere în elaborarea bugetului pentru 2026.