Compania de contabilitate Vulpoi & Toader Management (VTM) anunță că lansează prima franciză de contabilitate din România, VTM Franchise.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„De peste 20 de ani demonstrăm că în contabilitate nu e suficient să știi cifrele – trebuie să știi și oamenii din spatele lor. VTM a devenit cea mai mare firmă românească de contabilitate, dar succesul nu se măsoară doar în topuri și premii, ci în încrederea clienților. Prin lansarea primei francize de contabilitate din România vrem să dovedim că excelența se poate multiplica. Și da, în sfârșit putem spune că și contabilitatea a intrat în era francizelor – iar asta nu e doar o cifră frumoasă pe hârtie, ci o realitate”, a declarat Marcel Vulpoi, CEO VTM.
La rândul său, Robert Șova, Vicepreședinte Consiliu Superior al CECCAR, subliniază importanța unei perspective curajoase asupra profesiei: „Este timpul ca societatea să înțeleagă nu doar ce face un expert contabil, ci cât valorează contribuția lui într-un ecosistem economic augmentat de AI. Felicitări companiei VTM pentru această inițiativă curajoasă — și pentru leadershipul vizionar demonstrat în transformarea profesiei.”