Centura Bârlad: Lucrările au ajuns la 95%. Constructorul așterne stratul de uzură

Centura Bârlad / Sursa foto: DRPD Iași

Lucrările la Centura Bârlad au ajuns la 95%, iar constructorul așterne în această perioadă stratul de uzură, anunță DRDP Iași, astfel că varianta ocolitoare ar putea fi deschisă în curând. Contractul cu o valoare de 132 milioane de lei a fost semnat în 2018 și lucrarea trebuia să fie finalizată în 2022, dar s-a blocat și a fost salvată ulterior prin intrarea unui nou constructor în asociere.

„Lucrări de așternere a stratului de uzură pe șantierul Variantei Ocolitoare Bârlad, județul Vaslui, proiect aflat într-un stadiu de implementare de aproape 95%

📌 lungime totală traseu: 11,28 km
📌 Antreprenor – asocierea SC Tehnic Asist SRL – SC X – Way Infrastructure SRL – SC Concelex SRL
📌 Valoare contract: 132.050.652,68 lei, fără TVA”, a transmis luni DRPD Iași.

Centura Bârlad are o lungime de 11 kilometri și probabil va fi inaugurată în iunie. Contractul a fost semnat în 2018 și s-a blocat în 2022 la doar 30% execuție după ce constructorul principal, Tehnic Assist, nu a mai reușit să susțină lucrările. Contractul a fost salvat prin intrarea pe șantier a constructorului Concelex. Centura Bârlad pe traseul DN 24 Tișița – Vama Albița (cel mai important punct de trecere a frontierei cu Republica Moldova) are o lungime de 11 kilometri, iar termenul limită de finalizare era 2022.

Lucrările de pe VO Bârlad:

Centurile ocolitoare finalizate în 2024. CNAIR va inaugura 79 de kilometri

CNAIR va inaugura în 2024  patru centuri cu o lungime totală de 79 de kilometri, potrivit analizei Economedia. Cele mai avansate sunt Centurile Târgu Jiu, Bârlad, Timișoara Sud, Sfântu Gheorghe și Craiova Sud. Cu șanse doar teoretice ar putea fi terminate lucrările și pe Centura de 5,5 km. de la Zalău, unde lucrează o asociere de firme din China și România. Sunt proiecte contractate efectiv ca variante de ocolire nu segmente din autostrăzi sau drumuri expres care pod funcționa ca centuri pentru localitățile de pe traseu. În continuare orașe mari, municipii reședință de județ precum Iași sau Târgu Mureș nu au deloc sau au doar parțial centuri ocolitoare.

Prima centură care va fi deschisă în 2024 este varianta municipiului Târgu Jiu, după care urmează Centurile Bârlad, Timișoara Sud și, posibil, până la finalul anului Craiova Sud.

Comentarii

  1. Trec săptămânal prin zona din 2013. Am cunoscut evolutia aestei lucrari, jalnice din punct de vedere al gestiunii si coordonarii CNAIR. Constructorii care s-au perindat, nu au dat dovada de tragere de inimă, programul de lucru de “gravide”, a condus la toate aceste intarzieri. Mai mult decat atat, Investitorul nu a informat aproape deloc cetatenii asupra evolutiei lucrarilor, in media aparand foar niste filmati cu drona, din care cetateanul de rand neavizat nu intelege nimic, neavand practi la ce raporta progresul slab al lucrarilor. Centura Barlad este unul din miile de exemple ale Romaniei “lucrului bine facut”, ale indiferentei cu care autoritățile trateaza cetatenii. Practic, in ceea ce priveste legaturile cu pământul romanesc din dreapta Prutului, in 34 de ani sa facut un mare “NIMIC”. Probabil, ar fi fost gata dacă lega romania de alta frontieră! JENANT…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *