Autostrada spre Moldova : CNAIR a avizat proiectul tehnic pentru Autostrada Buzău-Focșani. Urmează lansarea licitației pentru execuție

A7 Buzău Focșani Captură Video CNAIR

Proiectul tehnic pentru secțiunea de Autostradă Buzău-Focșani a fost avizat vineri în Consiliul Tehnico-Economic al Companiei de Drumuri, o etapă foarte importantă înainte de lansarea licitației pentru execuție. În urmă cu o săptămână, Ministerul Transporturilor a transmis Guvernului indicatorii tehnico-economici pentru secțiunea de autostradă cu o lungime de 82 de km. și un cost estimat de 7,2 miliarde lei. După aprobarea în CTE -ul CNAIR poate începe pregătirea caietului de sarcini pentru procedura de achiziție, a anunțat ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu : ,,Consiliului Tehnico Economic al CNAIR a avizat astăzi proiectul tehnic pentru autostrada Buzău – Focșani ce va avea o lungime de peste 82 de km. Este un pas important pentru construcția acestei autostrăzi. Acum CNAIR poate începe pregătirea documentației pentru scoaterea la licitație a contractului de execuție.”

Tronsonul Buzău – Focșani este a doua secțiune a Autostrăzii A7 Ploiești – Pașcani, are o lungime de 82 de kilometri și un cost estimat de 7,2 miliarde de lei, potrivit documentului. CNAIR a decis ca acest sector să fie împărțit în 4 loturi, iar durata de execuție este de 3 ani. Sunt prevăzute peste 40 de lucrări de artă: 23 de poduri, 15 structuri peste autostradă și 3 pasaje peste calea ferată. Pe traseu sunt prevăzute și șase noduri rutiere. Autostrada Ploiești – Pașcani (A7) este cel mai important proiect de infrastructură rutieră finanțat prin PNRR, cu trei jaloane prevăzute: semnarea contractelor de execuție Q4 2023, execuție a 50% din lucrări la sfârșitul anului 2024 și recepția lucrărilor Q 4 din 2026.

Traseul autostrăzii este amplasat pe raza administrativă a localităților: Buzău, Râmnicu Sărat, Vadu Pașii, Cochirleanca, Ziduri, Valea Râmnicului, Râmnicelu din județul Buzău și a localităților: Focșani, Odobești, Sihlea, Gugești, Slobozia Ciorăști, Milcovul, Răstoacă, Vânători, Câmpineanca, din județul Vrancea.
Pentru tronsonul Ploiești – Buzău, prima secțiune a Autostrăzii A7, CNAIR a prelungit termenul pentru desemnarea câștigătorilor până la data de 22 februarie.
În aprilie se estimează lansarea licitației și pentru secțiunea III Focșani-Bacău.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Un aviz, mare lucru!
    Sa vedem cand incep si daca incep lucrarile!
    Probabil la anul!
    Ca si la celalalt tronson din A 7: Ploiesti -Buzau!
    Deocamdata raman comunicate triumfaliste!
    Nimic nou la A 7!

  2. Ar fi fost frumos si simbolic daca macar lansau licitatia Buzau-Focsani acum, pe 24 Ianuarie…. chiar daca contractele le semneaza, in medie, dupa mai bine de un an …

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.