Angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) vor declanşa începând de joi, un protest pe o perioadă nederminată, fiind nemulţumiţi de faptul că salariile lor nu au mai crescut din 2018, au anunţat sindicaliştii, scrie News.ro. În urma acestei decizii activitatea de relaţii cu publicul va fi grav perturbată.
„Începând de joi, 2 noiembrie 2023, angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ai Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, ai Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate şi ai Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti intră în protest generalizat pe perioada nedeterminată. Această decizie survine ca urmare a faptului că, după luni de zile de dialog şi de aşteptare, am constatat că pentru cei mici ca număr, în ciuda răspunderilor sociale majoare pe care aceştia le au, nu se găsesc soluţii. Însă sunt găsite soluţii satifăcătoare şi imediate pentru cei mari, de ordinul zecilor de mii de salariaţi”, se arată într-un comunicat transmis de Federaţia Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate (FSCAS).
Sursa citată a adăugat că Blocul Naţional Sindical (BNS), FSCAS şi conducerea CNAS au încercat rezolvarea problemelor de salarizare din această instituţie, promovând un proiect de lege pentru a genera suportul legislativ necesar corecţiilor salariale, în condiţiile în care salariaţii din aceste instituţii nu au beneficiat de niciun fel de creştere salarială din 2018 până în prezent.
„Aceasta, în ciuda faptului că, în perioada pandemiei de COVID-19, instituţia a funcţionat la capacitate maximă cu toţi salariaţii săi pentru a putea să asigure finanţările necesare tuturor furnizorilor de servicii de sănătate implicaţi. Deşi proiectul de lege trimis în Parlament viza în mod direct salarizarea lucrătorilor din CNAS, anumiţi miniştri şi parlamentari au intervenit prin amendate pentru alte tipuri de categorii de salariaţi din sectorul de sănătate publică (nu puţini la număr), ce nu erau vizaţi de proiectul legii”, au mai precizat reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate.
Sindicaliştii au explicat că în ultima săptămână de lucru a sesiunii parlamantare precedente, adică în luna iunie, proiectul de lege ajuns pe agenda plenului Camerei Deputaţilor (camera decizională) a fost retras de la vot, motivul fiind că impactul financiar este unul foarte mare din cauza acestor noi amendamente.
„În ciuda unor promisiuni care ne-au fost făcute după protestul din data de 10 iulie 2023, am constatat că s-au găsit soluţii prin ordonanţe de urgenţă pentru alte categorii de salariaţi din sănătate, cu excepţia noastră. Odată cu anunţul public al Guvernului, concretizat prin asumarea răspunderii pe Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, s-a produs un fenomen extrem de periculos: peste 100 de salariaţi din CNAS, CASMB, OPSNAJ şi CAS judeţene au migrat către alţi ordonatori de credite din sistemul public”, mai menţionează comunicatul.
Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate afirmă că acest fenomen aduce grave atingeri funcţionării CNAS, CASMB, OPSNAJ şi CAS judeţene privind relaţia cu cei peste 40.000 de furnizori de servicii de sănătate şi pune în pericol: decontarea cheltuielilor prestatorilor de servicii (ex: spitale, farmacii); asigurarea cu medicamente şi materiale sanitare din Programele Naţionale de Sănătate pentru pacienţii cu boli cronice; creşterea exponenţială a perioadelor de procesare şi decontare a concediilor medicale; scăderea capacităţii de interacţiune cu populaţia beneficiară de servicii publice de sănătate.
„În ciuda eforturilor comune pe care le-am facut pe partea sindicală, împreună cu preşedintele CNAS şi conducerea executivă a acesteia (cărora le mulţumim public pentru deschiderea şi cooperarea pe care le-au manifestat până în prezent) ne vedem nevoiţi să apelăm la această soluţie disperată: protest generalizat pe perioadă nedeterminată! Aşadar, de joi, 2 noiembrie 2023, activitatea de relaţii cu publicul va fi grav perturbată, inclusiv procesarea tuturor documentelor venite de la furnizorii de servicii, de la companii (concedii medicale) şi, nu în ultimul rând, a programelor naţionale de sănătate, din cauza faptului că majoritatea salariaţilor din CNAS, CASMB,CJAS-uri şi OPSNAJ intră în protest generalizat pe perioadă nedeterminată. În acest sens, 90% din salariaţii Casei şi-au exprimat acordul cu privire la acest protest, cu excepţia conducătorilor instituţiei de la nivel central şi teritorial”, au mai explicat sindicaliştii.
Ei au adăugat că nu au cerut rectificări bugetare şi au precizat că resursele financiare necesare salariilor angajaţilor sunt insignifiante şi se regăsesc deja în bugetul CNAS datorită economiilor făcute la fondul de salarii pe parcursul acestui an.
„Atragem încă o dată atenţia că, în ultimii 4 ani, prin plecări voluntare, această instituţie a pierdut peste 25% din totalul salariaţilor din motive de politică salarială. Avem nevoie de o soluţie juridică pentru a putea plăti salarii corecte lucrătorilor din CNAS, CASMB, CAS judeţene şi OPSNAJ! În faţa publicului ne cerem scuze pentru această situaţie dificilă şi pentru neplăcerile care vor urma! Am depus eforturi considerabile şi simţim că acestea nu au fost înţelese în întregime, iar buna noastră credinţă a fost interpretată greşit de către politicieni”, se arată în finalul comunicatului transmis de către reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate.