Încă o companie ia măsuri anti-epuizare în vremuri de pandemie: LinkedIn le dă tuturor angajaților o săptămână liberă

computer, muncă, birou

Grupul LinkedIn le dă angajaților o săptămână liberă, începând din 5 aprile, scrie CNN.com. E doar una dintre marile companii care anunță astfel de măsuri, după un an în care stilul de muncă s-a schimbat mult, iar angajații au avut de făcut față nu doar sarcinilor de serviciu, ci și noii realități de pandemie. Cei de la Citigroup au instaurat”ziua fără Zoom”, iar compania de consultanță PricewaterhouseCoopers a anunțat că angajații săi din Marea Britanie vor avea libere după-amiezele de vineri, pe parcursul verii.

Întreaga companie primește o pauză, pentru a se deconecta și a evita epuizarea adusă de muncă și de contextul pandemiei. Majoritatea celor 15.900 de angajați vor primi această săptămână liberă, dar, pentru a asigura continuitatea afacerii, o echipă rămâne la serviciu în aceste zile. Aceștia vor beneficia ulterior de timp liber.”Am vrut să ne asigurăm că putem să le ferim ceva cu adevărat valoros și cred că ceea ce este cel mai valoros acum e timp să putem pleca”, a spus Teuila Hanson, șefa departamentului de Resurse Umane, care s-a alăturat companiei îi iunie. Cum aproape toată lumea e plecată în același timp, asta înseamnă că absența de la serviciu nu va însemna că la întoarcere vor găsi “munți” de emailuri, notițe, cereri de proiecte, trimise în lipsa lor.

Compania le-a permis angajaților să lucreze de acasă cu mai bine de un an în urmă, o dată cu extinderea pandemiei, dar și-a monitorizat și consultat angajații. În vară, studiile au arătat o schimbare în atitudinea angajaților. “Cred că realitatea greutăților din timpul pandemiei a început să ne afecteze puternic în acele luni. Au fost momente grele. Am văzut clar: e epuizare”. Compania a creat o inițiativă botezată LiftUp! care include training pentru epuizare, zile fără întâlnire, resurse pentru sănătatea mentală.
Marile corporații încearcă să se adapteze la noile realități din piața muncii, în contextul pandemiei COVID-19 și a restricțiilor impuse în ultimele luni, când munca de acasă a câștigat tot mai mult teren, notează Bloomberg. Un exemplu recent vine de la Citigroup, unde noul CEO, Jane Fraser, a interzis sesiunile video interne în zilele de vineri, stabilind “ziua fără Zoom”. Aceasta îi încurajează pe angajați să își ia vacanțe, în încercarea de a contracara din presiunea pe care pandemia a adus-o în rândul personalului. De asemenea, compania de consultanță PricewaterhouseCoopers stabilește că angajații săi din Marea Britanie vor avea liber în după-amiezele de vineri, pe parcursul verii. De asemenea, aceștia vor putea să decidă care e timpul pe care îl alocă muncii de acasă, potrivit Bloomberg. Compania spune că se adaptează la noile realități pandemice și post-pandemice și la obiceiurile de lucru care s-au creat. Un nou model de muncă hibrid s-a creat după consultări cu angajații.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *