Industria de apărare românească are „două viteze”: cea a unor firme care lucrează la standarde NATO şi cea a altora, în care nu s-a investit nimic de trei decenii, spune ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, citat de News.ro. Declarațiile vin în contextul în care angajații unor companii din Apărare au ieșit în stradă în ultimele luni, invocând salarii care abia le asigură supraviețuire.
„Am văzut şi eu o schemă de salarii din unele întreprinderi din industria noastră de apărare care nu sunt la nivelul normal al supravieţuirii unor oameni care sunt în sistemul de angajaţi, dar pe de altă parte sunt o serie din aceste întreprinderi, nu au fost retehnologizate timp de 30 de ani, nu au producţie”, spune Dîncu.
„Aţi întrebat despre ce producem noi la nivel NATO. Sunt multe lucruri pe care le producem în România, în domeniul sistemelor de comunicaţii sunt exemple. Industria de apărare la noi, are două viteze: în primul rând avem firme foarte performante care au început să lucreze alături de firme din Statele Unite, din Israel, din alte zone, din Italia, de exemplu. Producem în multe locuri din România, de la transportoare Pirahna la ceea ce se produce la Aerostar Bacău, de exemplu, o întreprindere care a fost reconstruită după 1990. Şi noi avem o parte din industria de apărare care nu a reuşit să se adapteze şi aici există un cerc vicios. (…) E adevărat, am văzut şi eu o schemă de salarii din unele întreprinderi din industria noastră de apărare care nu sunt la nivelul normal al supravieţuirii unor oameni care sunt în sistemul de angajaţi, dar pe de altă parte sunt o serie din aceste întreprinderi, nu au fost retehnologizate timp de 30 de ani, nu au producţie. Şi atunci, eu ştiu că noi colaborăm foarte bine cu domnul ministru uneori, noi ca şi cel mai important furnizor de bani pentru industria noastră de apărare, cel care uneori plătim, în anumite situaţii, în avans pentru ca să putem să sprijinim sindicatele şi patronatele din această industrie, în a-şi menţine obligaţiile şi a menţine oamenii. Pentru că, din nefericire, în această industrie cea mai importantă pierdere nu este tehnologia, pentru că import de tehnologie putem să facem, transfer de tehnologie face şi Raytheon, de exemplu, sau alte mari firme care vin. Toată lumea este interesată însă de forţa de muncă şi noi asta trebuie să recâştigăm în industria noastră de apărare: să recâştigăm specialiştii, să întinerim forţa de muncă din industria noastră de apărare”, a afirmat ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, miercuri, într-o conferinţă de presă la Ploieşti.
Acesta a adăugat că „industria de apărare nu a fost sprijinită sistematic din 1990 şi până acum, şi aceasta este marea problemă pe care o avem acum”.
Dîncu este de părere că „marea provocare” a industriei de apărare este refacerea forţei de muncă.
Angajații unor companii din Apărare au ieșit în stradă în ultimele luni, invocând salarii care abia le asigură supraviețuire.
În martie, cei 370 de angajaţi de la Carfil Braşov, producător de tehnică militară, au declanşat o grevă spontană, nemulţumiţi de faptul că nu au primit salariile pe ultimele două luni. Peste 300 dintre angajați sunt plătiți abia cu salariul minim, spuneau sindicaliștii.
În februarie, sute de muncitori de la cele două fabrici de armament din oraşul Cugir au întrerupt activitatea, cerând creşterea salariilor. Oamenii au explicat că veniturile sunt atât de mici (unele chiar de 1800 de lei), încât nu le ajung să îşi plătească facturile la electricitate şi căldură.