Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că mai sunt câteva lucruri de armonizat în privinţa legii pensiilor speciale şi a precizat că marţi va fi o ultimă discuţie cu Comisia Europeană pe acest subiect. Budăi a mai declarat că în privinţa acestui act normativ Comisia Europeană recunoaşte că s-au făcut lucruri bune, scrie News.ro.
Marius Budăi a fost întrebat luni, la Prima News, dacă până la 1 iulie va fi adoptată în Parlament legea pensiilor speciale.
„Cu siguranţă trebuie să reuşim. Mai avem câteva lucruri de armonizat. Tot weekendul am ţinut legătura cu Comisia Europeană. Mâine vom mai avea o ultimă discuţie, după care ştim exact ce avem de făcut. Important este că ceea ce s-a lucrat acum la Camera Deputaţilor, cu ceea ce s-a lucrat la Senat şi cu corpul legii trimise de Guvern, toate împreună duc spre o reformă în care Comisia recunoaşte că s-au făcut lucruri bune, mai sunt trei mici ajustări care trebuie realizate. Mâine vor fi gata şi acele trei ajustări. Vorbim de impozitare pe un prag mai mic. Până acum s-a propus un impozit de 30% ce depăşeşte salariul mediu brut pe economie cunoscut şi utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Ultima variantă este cu 15%, dar cu un prag mai coborât şi anume la salariul mediu net, nu brut”, a explicat ministrul Muncii.
El a precizat şi care sunt alte lucruri care trebuie armonizate.
„Mai este un aspect legat de anumite salarii care se dădeau funcţionarilor publici şi parlamentari la data pensionării – dispar şi acelea. Şi încă o intrare etapizată în vigoare asupra a ceea ce înseamnă perioada de activitate, raportarea la o anumită perioadă de activitate s-au solicitat încă câte o lună în plus la fiecare şase luni din primii cinci ani. Sunt lucruri minore care arată că ceea ce s-a întâmplat până acum sunt aspecte pozitive şi considerate pozitive de Comisie”, a completat Marius Budăi.
El a fost întrebat dacă au fost făcute simulări pe acest impozit de 15% şi cu cât ar scădea venitul unui fost magistrat.
„S-au făcut simulări, dar nu vor scădea veniturile pentru magistraţii, de exemplu, care depăşesc venitul avut în activitate, va scădea prin acea recalculare şi prin această impozitare. Sunt lucruri diferite. S-au făcut anumite estimări, sunt făcute estimări de către Banca Mondiala pe total buget, pe tot ceea ce înseamnă impact şi sunt trimise la Comisia Europeană însă valori clare vom avea în momentul în care legea va fi aprobată, publicată în Monitorul Oficial şi efectiv vom trece la recalculare”, a mai afirmat Marius Budăi.