Premier Energy PLC a achiziţionat joi o participaţie de 100% într-un proiect de stocare a energiei în baterii pregătit pentru construcţie, cu o putere de 200 MW (încărcare/descărcare) şi o capacitate de 400 MWh, situat în apropiere de Iaşi.

Compania a anunţat, într-un comunicat remis Bursei de la Bucureşti, că intenţionează să construiască proiectul în principal pe parcursul anului 2026, cu punerea în funcţiune estimată pentru finalul anului 2026 – începutul anului 2027, transmite Agerpres.

“Odată operaţională, instalaţia va fi una dintre cele mai mari unităţi de stocare prin baterii din regiunea Europei de Sud-Est. Aceasta este proiectată pentru a valorifica volatilitatea ridicată a preţurilor intrazilnice şi costurile mari de echilibrare care caracterizează pieţele de energie din regiune şi în mod special din România. Proiectul va acţiona şi ca un instrument natural de acoperire pentru activităţile de producţie şi furnizare de energie electrică ale Grupului, consolidând strategia Grupului de diversificare şi integrare verticală de-a lungul lanţului valoric al energiei electrice”, se arată în documentul remis BVB.

Costul total de dezvoltare şi construcţie al proiectului este estimat la aproximativ 75 de milioane de euro, iar conducerea companiei lucrează în prezent la atragerea finanţării proiectului împreună cu o importantă instituţie financiară din Europa Centrală şi de Est.

Grupul Premier Energy operează prin verticale de afaceri – producţia, gestionarea, distribuţia şi furnizarea de energie electrică şi distribuţia şi furnizarea de gaze naturale. Grupul deţine, gestionează sau are în dezvoltare peste 1.500 MW de capacitate de generare a energiei regenerabile (în principal eoliană şi fotovoltaică) şi furnizează electricitate la peste 2,3 milioane de puncte de consum din România şi Republica Moldova, marea majoritate fiind gospodării şi mici afaceri.

Compania operează o reţea de distribuţie a gazelor de aproape 4.000 km în zonele din jurul Capitalei, în partea de sud şi vest a ţării, precum şi în localităţi mai mici din partea de nord a României.

După listarea pe BVB, Grupul Premier Energy este deţinut în proporţie de 71% de fondul de investiţii din Cehia Emma Capital, fondat de antreprenorul ceh Jiri Smejc.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -