Consiliul Concurenței a descins marți la mai multe bănci comerciale din România, pentru a face controale inopinate, băncile fiind suspectate de cartel, conform unor surse consultate de Economedia.
Amintim că în noiembrie 2022, inspectorii Consiliului Concurenţei au demarat un control inopinat la 10 bănci, în cadrul unei investigaţii privind modul de stabilire a indicelui ROBOR. Consiliul Concurenței a precizat că inspecțiile s-au derulat în cadrul investigației privind posibile înțelegeri între cele 10 bănci pentru fixarea ratei dobânzii ROBOR, la un nivel cât mai ridicat, în cadrul procedurii de „fixing” (stabilirea ratelor de referință pentru ROBOR și ROBID).