Podul peste Dunăre de la Brăila: Astaldi montează săptămâna viitoare ultimul segment al tablierului metalic compus din 86 de piese

Pod Brăila

Ultimul segment de tablier metalic al Podului peste Dunăre de la Brăila va fi montat săptămâna viitoare, urmând ca din iulie să înceapă sudarea celor 86 de componente, a anunțat vineri, după o verificare pe șantier, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu. Tablierul metalic care formează structura carosabilului a fost realizat pe șantierul VARD de la Brăila, iar lucrările de montaj au început în martie, fiind întârziate din cauza vântului puternic.

Deschiderea circulației până la sfârșitul anului pe podul care costă aproape o jumătate de miliard de euro este condiționată de finalizarea parțială a drumurilor de legătură.
„Ultimul segment de tablier metalic al Podului peste Dunăre se montează marți
La începutul lunii iulie va începe operațiunea de sudare a segmentelor la poziția finală. În total, sunt 86 de segmente de tablier metalic, care formează structura suprafeței de rulare a podului de la Brăila. Fiecare segment al tablierului metalic are o greutate medie de 250 de tone. Segmentele de tablier metalic au fost realizate la șantierul naval Brăila.
A fost finalizată instalarea predalelor pe viaductul de acces Brăila.
Au fost amplasate și grinzile metalice pe viaductul de acces ancoraj Jijila.
Se lucrează intens la terasamentele aferente drumurilor de acces pe toate fronturile, atât pe malul dinspre Tulcea, cât și pe cel dinspre Brăila, începând de la pasajul peste calea ferata km 0+389, sensuri giratorii, centru de întreținere și coordonare, stație de taxare, drum de legătură și drum principal.
Având în vedere promisiunea constructorului de a termina lucrarea, până în decembrie anul acesta, depunem toate eforturile pentru a-l sprijini să-și respecte angajamentul”. a transmis Scrioșteanu.
Contractul pentru Podul suspendat de la Brăila, cea mai complexă lucrare de infrastructură rutieră din ultimii 30 de ani, a fost semnat în ianuarie 2018 pentru 433 milioane euro, iar constructorul a intrat în teren la sfârşitul anului 2018. Antreprenor general este asocierea italo-niponă Astaldi – IHI Infrastructure, care a câştigat contractul de aproape o jumătate de miliard de euro. Lucrările pentru podul cu o lungime de 2 kilometri au început efectiv în primăvara anului 2019.

Investiția presupune amenajarea a 23 kilometri, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul județului Tulcea. Deasupra Dunării este podul suspendat, în lungime 1,9 kilometri. Podul are trei deschideri: o deschidere principală (1120 m) și două deschideri laterale de 489,6 m pe malul Brăila și de 364,6 m pe malul Tulcea. De o parte și de alta sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare. Drumul principal va avea două benzi pe sens și va lega județul Brăila de județul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens, în lungime de 4,3 km. În rest, vor fi realizate intersecții giratorii, 33 de poduri, podețe, pasaje și o stație de taxare.

Comentarii

  1. Se deschide acest “Muzeu” in decembrie 2022?
    Cine vine la inaugurare?
    Presedintele CJ Braila taie bilete pentru acces la Pod pe drumuri inexistente?

  2. Este cel mai important obiectiv se dupa 1990, la Braila! In rest benzinarii, mall-uri, farmacii, second hand-uri, banci si aprozare….
    Mai sunt fabrici, intreprinderi, combinate?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *