Ministrul Grindeanu promite lansarea licitației pentru ,,capetele” Autostrăzii Unirii până la sfârșitul anului

Autostrada Unirii A 8 prelungire desemnare constructori loturi PNRR noi termene 25 și 31 iulie Sursa Foto : Ministerul Transporturilor

Tronsoanele Autostrăzii Unirii de la Târgu Mureș și Târgu Neamț sau ,,capetele” finanțate prin PNRR așa cum mai sunt cunoscute vor fi lansate în proiectare și execuție până la sfârșitul anului, conform calendarului asumat, a anunțat marți, în Parlament, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Secțiunile de aproape 60 de kilometri de la Târgu Mureș și Miercurea Nirajului și Târgu Neamț-Leghin sunt cele mai avansate, ambele au primit recent avizul de mediu, iar Ministerul poate transmite spre avizare și apoi către Guvern Hotărârea pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru lansarea procedurii de achiziție. În schimb, pentru sectorul de munte, Miercurea Nirajului-Leghin ( aprox. 150 km.) firma de proiectare Acciona va finaliza reactualizarea Studiului de Fezabilitate în ianuarie 2023, a mai precizat Grindeanu.

Pentru cele două loturi finanțate prin PNRR termenul-limită de execuție este august 2026. Pentru al doilea tronson al Autostrăzii Unirii Târgu Neamț-Iași-Ungheni, contractul pentru ,,proiectarea la cheie” este în derulare cu Consitrans, însă termenul contractual,  primăvara 2023 nu poate fi respectat pentru că nici acum nu este aprobat traseul (detalii aici)

Calendarul asumat pentru A 8 (capete)

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.