Analiză: Piaţa mondială a luxului ar urma să revină în acest an la un ritm mai „normal” de creştere, după creșterea puternică din pandemie

luxury shopping, cumparaturi Sursa foto: Pexels

După anii de euforie post-pandemie, cu creşteri de două cifre, piaţa mondială a luxului ar urma să revină în acest an la un ritm mai “normal” de creştere de o singură cifră, dar chiar şi aşa va ajunge la vânzări de 1.500 de miliarde de euro, arată un studiu realizat de firma de consultanţă Bain and Company, informează AFP, conform Agerpres.

“Piaţa mondială a luxului ar urma să ajungă la 1.500 de miliarde de euro în 2023, o creştere de 8-10% comparativ cu 2022, şi stabilind un nou record pentru acest sector”, estimează acest studiu publicat marţi şi realizat în parteneriat cu Altagamma, Asociaţia producătorilor italieni de articole de lux. “În pofida eventualelor turbulenţe, piaţa ar urma să continue să crească până în 2030, cu un procent cuprins între 5 şi 7% pe an”, susţin autorii studiului.

În 2023 segmentul “bunurilor personale de lux”, care regrupează modă, marochinărie, bijuterii, orologerie şi produse de frumuseţe, va continua să crească pentru a ajunge la vânzări de 362 de miliarde de euro până la finele anului.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

“Suntem pe un ritm de creştere mai modest de 4%”, recunoaşte Joëlle de Montgolfier, directoare la Bain and Company, dar “suntem în continuare peste nivelul de vârf atins în 2019, este un segment care rămâne foarte dinamic, chiar dacă nu puteam să rămânem la nivelul din ultimii doi ani, când am avut ritmuri de creştere de peste 20%”.

“Situaţia se normalizează, revenim la ritmuri de creştere obişnuite pentru această categorie”, consideră Joëlle de Montgolfier, adăugând că “rata de rentabilitate în sectorul luxului este una extrem de favorabilă în 2023, cu o medie cuprinsă între 19 şi 22%”.

La nivel geografic, toate regiunile înregistrează creşteri, cu excepţia celor două Americi, care chiar dacă îşi dispută cu Europa poziţia de cea mai mare piaţă mondială a luxului, unde vânzările de produse de lux ar urma să scadă cu 8%, în special din cauza incertitudinilor macroeconomice din SUA.

Piaţa chineză, care creşte cu 9%, realizează o performanţă mixtă. “Atunci când această piaţă s-a redeschis, în 2022, ne aşteptam la ceva mai susţinut”, precizează Joëlle de Montgolfier. Cu toate acestea, turiştii chinezi sunt cei care au impulsionat creşterea sectorului de lux în regiune (Japonia, Hong Kong, Macao). La orizontul anului 2030, piaţa chineză ar urma să reprezinte între 35% şi 40% din piaţa mondială a luxului şi să ocupe poziţia de lider mondial.

Pentru 2024, analiza realizată de Bain-Altagamma oferă două scenarii, fie o creştere a vânzărilor de bunuri personale de lux cuprinsă între 1 şi 4%, fie una cuprinsă între 5 şi 7%. Totul va depinde de nivelul relansării turismului, de situaţiile macroeconomice din China şi SUA precum şi de situaţia geopolitică mondială.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: