România s-a menținut în grupul țărilor cu venituri mari în 2022, în clasamentul realizat de Banca Mondială

banca mondiala economii venituri mari Sursa foto: Banca Mondială

România s-a menținut în anul 2022 în rândul țărilor cu venituri mari, clasament realizat de Banca Mondială, în care se află deja toate țările UE, în afară de Bulgaria. Țara noastră intrase în acest grup în anul 2019, pandemia Covid-19 a afectat economia și ne-a dus înapoi în grupul cu venituri medii superioare în anul 2020, însă revenirea puternică din 2021 ne-a readus în grupul superior, unde ne-am menținut și în 2022, arată cele mai recente date ale Băncii Mondiale, consultate de Economedia.

România este clasificată, în prezent, ca o țară cu venituri mari (high income), având la finalul anului 2022 un venit brut naţional (VNB) pe cap de locuitor de 15.660 dolari, în creștere de la 14.200 dolari în 2021. Pentru a face parte din grupul țărilor cu venituri mari, țara noastră trebuia să aibă anul trecut un venit brut național pe cap de locuitor de minimum 13.845 dolari.

2019 a fost primul an în care România a intrat în grupul țărilor cu venituri mari, când a raportat un venit brut naţional pe cap de locuitor de 12.610 dolari. În acel an România a reușit să intre la limită pe lista țărilor cu venituri mari, pragul minim fiind de 12.535 dolari.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Ulterior, în 2020, România a fost retrogradată din rândul țărilor cu venituri mari, în contextul pandemiei de COVID-19, când economia țării a scăzut cu 4%, dar și datorită faptului că Banca Mondială a majorat ușor pragul minim al venitului brut național pe cap de locuitor pentru această categorie, de la 12.535 dolari la 12.696 dolari.

Este de remarcat că venitul național brut pe cap de locuitor a scăzut în toate statele UE pentru care existau date, în 2020, conform datelor analizate de Economedia. Așadar, situația României nu era excepțională, toate țările fiind afectate de pandemie. România era singura care a retrogradat, doar datorită faptului că se găsea ușor deasupra pragului.

Însă după ce economia din România au fost afectată de pandemia COVID-19 în 2020 și s-a mutat în grupul cu venituri medii superioare, în 2021 a cunoscut o revenire puternică, ceea ce a readus-o în grupul cu venituri mari, arată Banca Mondială. (Precizare: inițial, Banca Mondială a calculat VNB pe cap de locuitor pentru România la 17.170 dolari în 2021, dar ulterior instituiția a făcut ajustări atât privind acest indicator, cât și privind pragul minim la venitului pentru categorii)

În 2022, venit brut naţional (VNB) pe cap de locuitor din România a continuat să crească.

Banca Mondială clasifică țările astfel: economiile cu venituri mici sunt definite ca fiind cele cu un VNB pe cap de locuitor de 1.135 dolari sau mai puțin în 2022; economiile cu venituri medii inferioare sunt cele cu un VNB pe cap de locuitor cuprins între 1.136 și 4.465 dolari; economiile cu venituri medii superioare sunt cele cu un VNB pe cap de locuitor cuprins între 4.466 dolari și 13.845 dolari; economiile cu venituri mari sunt cele cu un VNB pe cap de locuitor de 13.485 dolari sau mai mult.

Clasament 2022:

Clasificare VNB (dolari) 2022
Austria venituri mari 56.140
Belgia venituri mari 48.700
Bulgaria venituri medii superioare 13.250
Croația venituri mari 19.470
Cipru venituri mari 30.540
Cehia venituri mari 26.590
Danemarca venituri mari 73.200
Estonia venituri mari 27.640
Finlanda venituri mari 54.360
Franța venituri mari 45.860
Germania venituri mari 53.390
Grecia venituri mari 21.740
Ungaria venituri mari 19.010
Irlanda venituri mari 81.070
Italia venituri mari 37.700
Letonia venituri mari 21.500
Lituania venituri mari 23.690
Luxembourg venituri mari 91.200
Malta venituri mari 33.550
Olanda venituri mari 57.430
Polonia venituri mari 16.670
Portugalia venituri mari 25.800
România venituri mari 15.660
Slovacia venituri mari 22.060
Slovenia venituri mari 30.600
Spania venituri mari 31.680
Suedia venituri mari 62.990

Sursa: Economedia, pe baza datelor de la Banca Mondială

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. O minciuna ordinara !
    Au crescut veniturile celor care conduc institutii ale statului !
    CEC Bank presedinte 25000€ luna
    BRD guvernator 25000€ luna plus pensie
    ASF,FP,ANRE salarii de peste 11000€

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.