Nicușor Dan: S-a făcut un pas important pentru proiectul celor 10 drumuri radiale care vor lega Bucureştiul de viitoarea autostradă de centură

Nicusor Dan, primar general Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan anunţă joi că s-a făcut un pas important pentru proiectul celor 10 drumuri radiale care vor lega Bucureştiul de viitoarea autostradă de centură, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti desemnând câştigătorul procedurii de achiziţie pentru realizarea studiului de fezabilitate aferent Drumului Radial 1-Vest Expres (DR1), care va lega direct localităţile Domneşti şi Ciorogârla de Capitală, scrie News.ro.

„S-a făcut un pas important pentru proiectul celor 10 drumuri radiale care vor lega Bucureştiul de viitoarea autostradă de centură. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti a desemnat câştigătorul procedurii de achiziţie pentru realizarea studiului de fezabilitate aferent Drumului Radial 1-Vest Expres (DR1), care va lega direct localităţile Domneşti şi Ciorogârla de Capitală. Ca urmare a evaluării ofertelor, a întrunit punctajul cel mai mare asocierea Explan SRL (lider) – Geologic Site SRL – DP Consult SRL, cu o valoare de 12.639.864 lei fără TVA. Termenul pentru elaborarea documentului este de 12 luni de la semnarea contractului”, anunţă primarul.

Potrivit lui Nicuşor Dan, drumul Radial 1-Vest Expres va avea o lungime de aproximativ 9 km şi va conecta Bulevardul Timişoara cu centura Capitalei şi viitoarea Autostradă A0.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Acesta va avea caracteristicile unei autostrăzi sau a unui drum expres, cu 4 benzi de circulaţie, câte 2 pe fiecare sens, piste pentru biciclete şi trotuare. În urma studiul de fezabilitate, se va stabili care dintre cele 3 variante de aliniament stradal este cea potrivită, cu lăţimea de 21 m, de 28 m sau de 32 m”, spune edilul.

El mai anunţă că pentru alte 3 drumuri radiale, s-a încheiat etapa de depunere a ofertelor în cadrul procedurilor de licitaţie şi se află în acest moment în diferite stadii de evaluare, după cum urmează: Drumul Radial 4 (DR 4 – Nord Expres) – va avea o lungime de aproximativ 11,5 km şi va face legătura între localitatea Corbeanca şi Municipiul Bucureşti – etapa de evaluare a ofertelor tehnice.

Drumul Radial 9 (DR 9 Sud Expres) – va avea o lungime de aproximativ 13 km şi va face legătura între localitatea Vidra şi Municipiul Bucuresti – etapa de evaluare a ofertelor tehnice.

Drumul Radial 10 – Măgurele Expres (DR 10) – va avea o lungime de aproximativ 11 km şi va face legătura între Municipiul Bucureşti şi oraşul Măgurele – etapa de evaluare a documentelor DUAE (Document Unic de Achiziţie European).

„În ceea ce priveşte celelalte drumuri radiale, se lucrează la analizele de favorabilitate. Acestea vor face legătura între Capitală şi localităţile din jur, după cum urmează: DR3 – Giuleşti Expres – va avea o lungime de aproximativ 10 km şi va face legătura comuna Săbăreni, judeţul Giurgiu, de Municipiul Bucureşti. DR5 – Pipera Expres – va avea o lungime de aproximativ 10,5 km şi va face legătura între Municipiul Bucureşti şi localităţile Otopeni – Tunari – Voluntari. DR6 – Afumaţi Expres – va avea o lungime de aproximativ 4,4 km, va face conexiunea Autostrăzii A0 cu DN2 şi va fi o variantă de ocolire a localităţii Afumaţi. DR7 – Est Expres – va avea o lungime de aproximativ 6 km şi va face legătura între Municipiul Bucureşti şi localitatea Moara Domnească. DR8 -Splai Expres – va avea o lungime de aproximativ 5,5 km şi va face legătura între Municipiul Bucureşti şi zona metropolitană prin nodul Cernica. Drumul Radial 2 – DR2 – Autostrada A1, care va avea o lungime de aproximativ 12 km şi presupune extinderea Autostrăzii A1 la trei benzi pe sens între km 10 şi km 23 a Autostrăzii A1, va fi realizat de CNAIR”, mai arată primarul. El menţionează că finanţarea pentru realizarea studiilor de fezabilitate urmează să fie asigurată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.