Ministrul Transporturilor anunţă că au fost semnate 90% dintre contractele finanţabile prin PNRR pentru sectorul transportului feroviar

cale ferata, feroviar Sursa foto: Pixabay

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu afirmă că, în condiţiile în care anul acesta trebuie semnate toate contractele pentru infrastructura de transport pentru proiectele finanţabile prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), ministerul de resort a semnat deja aproximativ 90% dintre contractele pentru sectorul feroviar.

„Pe partea de PNRR, ştiţi, acolo e cu anumite borne pe care trebuie să le atingi în fiecare trimestru. La sfârşitul anului acesta, una din bornele importante este să ai semnate contractele pe toate proiectele pe rutier şi pe feroviar. Ca să vă faceţi o imagine, în acest moment pe feroviar sunt semnate aproape 90% dintre ele, mai e un rest mic pe care o să-l rezolvăm în lunile viitoare, iar pe zona de rutier mai avem capetele din A 8, acea autostradă care trece din zona de Mureş în zona de Moldova şi închidem toate contractele finanţabile prin PNRR. Eu cred că această oportunitate pe care o avem în anii viitori prin care putem atrage foarte mulţi bani europeni e una pe care nu putem să o ratăm, nu avem voie”, a afirmat ministrul Transporturilor sâmbătă, la o conferinţă pe tema fondurilor europene.

El a subliniat că există unele proceduri care au îngreunat, în ultimii 20 de ani, realizarea unor mari proiecte de infrastructură rutieră.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Sorin Grindeanu s-a arătat din nou un susţinător al parteneriatelor cu autorităţile locale pentru dezvoltarea unor proiecte mai mici în domeniul infrastructurii de transport.

„E mult mai bine să le dăm către autorităţile locale pentru că ei ştiu mult mai bine să le facă, sunt toată ziua pe teren şi au şi interesul să termine mai repede aceste proiecte decât au nişte domni de la Bucureşti. Tocmai de aceea, pe parcursul anului 2022 să ştiţi că am semnat 56 de astfel de protocoale cu autorităţile locale şi am descentralizat foarte mult”, a adăugat Grindeanu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: