Exporturile de petrol ale Iranului au atins cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, pe fondul sancțiunilor americane, a declarat duminică ministrul iranian al petrolului, Javad Owji, potrivit agenției semioficiale de presă Tasnim, citată de Reuters.
“Am exportat cu 83 de milioane de barili de petrol în plus din 21 martie 2022 față de aceeași perioadă a anului trecut. Acest lucru reprezintă cu 190 de milioane de barili de petrol mai mult exportat în comparație cu perioada martie 2021 – martie 2022”, a declarat Owji.
De altfel, exporturile de petrol iranian au atins noi maxime în ultimele două luni ale anului 2022 și au început în forță anul 2023, în pofida sancțiunilor americane, cu livrări mai mari către China și Venezuela.
Exporturile de petrol ale Teheranului au fost limitate de când fostul președinte american Donald Trump a ieșit în 2018 dintr-un acord nuclear din 2015 și a reimpus sancțiuni menite să limiteze exporturile de petrol și veniturile asociate pentru guvernul iranian.
Exporturile au crescut în timpul mandatului succesorului său, președintele Joe Biden, care a încercat să revigoreze acordul nuclear, și au atins cel mai ridicat nivel din 2019, conform unor estimări.