UBS își prezintă planurile în prima adunare a acționarilor de la preluarea Credit Suisse. Peste 1000 de acționari așteaptă lămuriri cu privire la planurile de integrare a fostului rival bancar

ubs dreamstime Foto: Dreamstime

UBS a încercat să liniștească investitorii în cadrul adunării sale generale anuale de miercuri, într-un context politic tensionat, după preluarea rivalului decăzut Credit Suisse luna trecută, transmite CNBC. Se estimează că integrarea Credit Suisse va dura aproximativ trei-patru ani, excluzând portofoliul non-core al băncii de investiții Credit Suisse.

Cei 1.128 de acționari reuniți la Basel au căutat claritate cu privire la planul de integrare al consiliului de administrație după “nunta cu pușca” dintre cele mai mari două bănci elvețiene, care rămâne înglodată în controverse, pericole juridice și scepticism public.

Președintele UBS, Colm Kelleher, a declarat în fața audienței că 19 martie, data salvării de urgență a Credit Suisse de pe marginea prăpastiei, a fost o “zi istorică și o zi care speram să nu mai vină niciodată”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Dar el a spus că fuziunea prezintă, de asemenea, “un nou început și oportunități uriașe în viitor pentru banca combinată și pentru sectorul financiar elvețian în ansamblu”.

El a subliniat faptul că UBS continuă să se concentreze pe gestionarea averii și pe activitățile sale elvețiene și a confirmat că banca va reduce capitalul alocat diviziei sale de investiții la mai puțin de 25% din activele ponderate la risc.

“Deși nu noi am inițiat aceste discuții, credem că această tranzacție este atractivă din punct de vedere financiar pentru acționarii UBS”, a spus Kelleher, recunoscând totodată că există o “cantitate uriașă de riscuri” asociate integrării.

Se estimează că integrarea Credit Suisse va dura aproximativ trei-patru ani, excluzând portofoliul non-core al băncii de investiții Credit Suisse. Kelleher a declarat că banca se așteaptă să rămână bine capitalizată și “semnificativ peste” obiectivele sale de capital până la momentul încheierii tranzacției.

Noul director general al UBS, Sergio Ermotti, și-a început miercuri cel de-al doilea mandat, după ce a fost reconfirmat în mod șocant săptămâna trecută, consiliul de administrație hotărând că este omul potrivit pentru a conduce sarcina mamut de a integra afacerile compatriotului decăzut al băncii.

Revenirea lui Ermotti a fost văzută de mulți comentatori ca o încercare de a restabili calmul, în condițiile în care reputația de lungă durată a țării în materie de stabilitate financiară se clatină pe marginea prăpastiei.

UBS a raportat un profit anual de 7,6 miliarde de dolari în 2022, iar acțiunile sale rămân în creștere cu peste 10% de la începutul anului.

Îngrijorările persistă cu privire la amploarea noii entități, care va avea peste 5.000 de miliarde de dolari în total active investite, și dacă aceasta creează prea multe riscuri concentrate pentru economia elvețiană și globală, notează CNBC.

Analiza integrală AICI

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: