Agenția de rating Fitch a îmbunătățit perspectiva ratingului pentru Bucureşti și a menținut rating-ul pentru Braşov, Oradea şi Buzău

Fitch agentie rating Sursa foto Fitch Sursa foto: Fitch

Agenția de rating Fitch a confirmat vineri, la „BBB minus”, ratingurile pentru datoria pe termen lung în valută şi monedă locală ale municipiului Bucureşti, şi a îmbunătăţit perspectiva de la negativă la stabilă, informează un comunicat al agenţiei de evaluare financiară, scrie Agerpres.

Decizia vine după ce, luna trecută, Fitch a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi a revizuit perspectiva de ţară de la negativă la stabilă.

De asemenea, Fitch a revizuit profilul individual de creditare (SCP) al capitalei României de la „bbb plus” la „a”, reflectând revizuirea profilului de risc de la „nivel scăzut mediu” la „nivel mediu”, performanţa operaţională solidă şi planul ambiţios de investiţii.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Bucureştiul este capitala României, cu o populaţie de aproximativ 2,16 milioane de locuitori, şi este responsabil pentru mai mult de 30% din economia ţării, iar nivelul local de bogăţie este de peste patru ori mai ridicat decât media naţională, se menţionează în comunicat.

În plus, Fitch Ratings a confirmat vineri, la „BBB minus”, ratingurile pentru datoria pe termen lung în valută şi monedă locală ale municipiilor Braşov, Oradea şi Buzău şi a îmbunătăţit perspectiva de la negativă la stabilă, informează un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Decizia vine după ce, luna trecută, Fitch a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi a revizuit perspectiva de ţară de la negativă la stabilă.

În privinţa Braşovului, confirmarea ratingurilor reflectă opinia Fitch că performanţa operaţională şi nivelul datoriei vor rămâne în linie cu a altor oraşe care beneficiază de un calificativ „BBB minus” pe termen mediu, în pofida presiunilor asupra bugetului oraşului, de pe urma majorărilor de preţuri şi a efectelor negative macroeconomice cauzate de războiul din Ucraina.

Fitch evaluează profilul individual de creditare (SCP) al Braşovului la „bbb plus”, reflectând o combinaţie între profilul de risc de “nivel scăzut mediu” şi o evaluare a sustenabilităţii datoriei la „aa”, ratingurile oraşului fiind limitate de cele ale României.

Situat în centrul României, Braşovul este al şaptelea mare oraş din România, având 290.000 locuitori.

În cazul municipiului Oradea, Fitch a revizuit profilul individual de creditare (SCP) de la „bbb plus” la „a minus”, reflectând performanţa operaţională solidă, în pofida presiunilor asupra bugetului oraşului, de pe urma majorărilor de preţuri şi a efectelor negative macroeconomice cauzate de războiul din Ucraina. Ratingurile oraşului sunt limitate de cele ale României.

Oradea (cu aproximativ 221.000 de locuitori) este capitala judeţului Bihor, din nord-vestul României. Economia oraşului este diversificată şi mai puţin dependentă de ciclul economic decât alte oraşe industrializate.

În cazul municipiului Buzău, confirmarea ratingurilor reflectă opinia Fitch că performanţa operaţională şi nivelul datoriei vor rămâne în linie cu a altor oraşe care beneficiază de un calificativ „BBB minus” pe termen mediu, în pofida presiunilor asupra bugetului oraşului, de pe urma majorărilor de preţuri şi a efectelor negative macroeconomice cauzate de războiul din Ucraina.

Fitch evaluează profilul individual de creditare (SCP) al municipiului Buzău la „bbb minus”, reflectând o combinaţie între profilul de risc de „nivel scăzut mediu” şi o evaluare a sustenabilităţii datoriei la „aa”, ratingurile oraşului fiind limitate de cele ale României.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.