Revolut vrea să lanseze o sucursală în România în primul trimestru din 2024 şi vizează top 10 al băncilor după active, respectiv top 3 după numărul de clienţi, a declarat Gabriela Simion, general manager sucursala Revolut România, citată de Agerpres.
“Ca active probabil că vom fi în top 10. Ca număr de clienţi vom fi în top 3, dar ca active ţinând cont că am început partea de creditare nu ne putem compara cu o instituţie financiară care face acest lucru de 25 de ani. Cred că vom reuşi să ne situăm în top 10….Noi vom continua cu acest model full digital. Din punctul acesta nu se va schimba nimic. Se va schimba din punct de vedere al procesării plăţilor, din punct de vedere al unor produse şi servicii pentru că va exista un mix de produse care vor fi oferite de sucursala locală, produse care vor fi oferite în continuare de banca din Lituania şi produse trading care vor fi oferite de grup. În continuare vom avea acest ecosistem de produse şi servicii, iar din ele vom lua anumite produse şi le vom localiza. De exemplu, contul curent cu IBAN şi cu plăţile, acesta vor fi locale”, a spus Gabriela Simion.
Ea a afirmat că banca evaluează toată gama de produse care pot fi lansate în România, printre acestea fiind creditarea ipotecară.
În prezent banca are depozite în valoare de 550 de milioane de euro. Creditarea a fost lansată de mai puţin de un an şi până în prezent au fost date împrumuturi în lei echivalând 90 milioane de euro. Rate de credite neperformante este sub media pieţei, dar banca nu a oferit o cifră.
Revolut marchează a cincea aniversare în România, prima sa piaţă după numărul de clienţi retail şi a doua ca mărime la nivel global, după Regatul Unit. Revolut are acum peste 2,8 milioane de clienţi retail, în România. După Bucureşti, unde are 540.000 de clienţi, Iaşiul devine al doilea oraş din România cu peste 100.000 de utilizatori Revolut. În ultimele 12 luni, clienţii români au efectuat 236 de milioane de tranzacţii cu cardul şi au depozitat în conturile lor Revolut mai mult de jumătate de miliard de euro.