Compania franceză Engie şi Amazon au inaugurat vineri cea mai mare fermă agrovoltaică din Italia, pentru a furniza energie verde unităţii italiene a gigantului de comerţ electronic, transmite agenția Reuters, citată de News.ro. Ferma de energie solară, în apropiere de oraşul sicilian Trapani, va crea energie prin panouri fotovoltaice amplasate la înălţime deasupra solului, pentru a permite cultivarea în câmpurile de dedesubt.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Engie şi Amazon au semnat un acord corporativ de cumpărare a energiei în baza căruia cea mai mare parte a energiei create de centrala de 66 de megawaţi (MW) va merge către grupul de comerţ electronic, au spus aceştia într-o declaraţie comună. Restul va merge la reţeaua electrică italiană.

Cele două companii au convenit, de asemenea, să înceapă să producă energie verde dintr-o altă fermă agrovoltaică din Sicilia, până la sfârşitul acestui an, pentru a atinge o capacitate instalată totală de 104 MW cu cele două centrale.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Cele două instalaţii vor ajuta la economisirea a peste 62.000 de tone de emisii de CO2 pe an, conform estimărilor Engie.

Amazon Italia intenţionează să îşi alimenteze toate activităţile cu energie regenerabilă până în 2025.

Filiala italiană a Engie îşi propune să atingă o capacitate verde instalată de 2 gigawaţi (GW) până în 2030, a declarat CEO-ul său, Monica Iacono, într-un comunicat.