Clarfon, retailer român de aparate auditive și echipamente ORL asociate din România, a fost cumpărat de fondul de investiții Value4Capital, manager de achiziții lower şi mid-market din Polonia și Europa Centrală.
„Cu această ocazie, Clarfon începe un nou stadiu de dezvoltare, consolidându-şi poziţia de piaţă şi continuând să îmbunătăţească calitatea vieţii pentru clienţii săi”, spune Ionuţ Ştefănescu, General Manager Clarfon Aparate Auditive.
Compania de consultanță EY România a asistat acționarii Clarfon.
Clarfon este o companie românească specializată în vânzarea de aparate auditive, dispozitive laringologice și accesorii. A fost fondată în 2003 și a înregistrat o cifră de afaceri de 8,7 milioane de euro în 2022.
Value4Capital este o firmă de private equity axată pe investiții în companii mid-market din Europa Centrală. Cu o experiență de peste 25 de ani în regiune, achiziția Clarfon reprezintă a doua lor investiție în România din fondul actual.